A lăsat un job foarte bun în Anglia pentru a creşte struți în România: cât câştiga atunci şi cât câştigă acum

Comunitate

Dâmboviţeanul Sorin Lazăr a renunţat în urmă cu trei ani la un salariu de 10.000 de lire sterline pe care îl câştiga în Londra pentru a dezvolta o afacere cu struţi în comuna natală.

646x404 (1)

Foto: adevarul.ro

A recurs la acest „gest nebunesc“ pentru a fi alături de soţia şi de copiii săi, care nu s-au putut adapta stilului de viaţă din Marea Britanie, însă nu regretă, businessul este unul promiţător.

Sorin Lazăr, un dâmboviţean de 43 de ani, a vrut să fie propriul şef şi, totodată să fie alături de familie şi de ţara sa. Aşa că a decis în urmă cu trei ani să renunţe la funcţia de manager într-un restaurant din Londra, unde câştiga 10.000 de lire sterline pe lună, şi s-a întors în comuna natală pentru a dezvolta o afacere cu struţi. Spune că reuşeşte să trăiască bine de pe urma păsărilor, iar Anglia este un capitol închis pentru el.

„Nu mai puteam munci pentru alţii. Eram prea departe de familie şi de tot ce înseamnă România. Ştiu, a fost o nebunie, dar nu am mai putut sta în Anglia“, spune Sorin Lazăr, fost manager al unui restaurant din inima Londrei.

A plecat din România în 1997, de la 21 de ani, pentru a se ajuta pe el şi pe familia sa. A plecat prima dată în Israel, după care s-a stabilit în Anglia, unde a avansat profesional până a devenit manager de restaurant.

„Aveam un serviciu foarte bun în centrul Londrei. Câştigam între 7.000 şi 10.000 de lire pe lună. La un moment dat, am zis că nu pot sta să lucrez tot timpul pentru alţii. Era ok, dar îmi era greu. Ţineam legătura cu familia, cu fraţii, cu soţia, dar am zis trebuie să fac un pas şi să investesc în România“, îşi aminteşte Sorin, cel care a făcut marele pas în urmă cu trei ani.

Un prieten de-al său din Buzău, care creşte struţi de aproape opt ani, l-a îndemnat să se apuce de această mică afacere de familie. A ajuns să crească struţi din rasa Zimbabwe, care se pretează atât pentru carne, cât şi pentru ouă, dar şi din rasa Rednex, care depun între 60 şi 100 de ouă pe sezon. „Am alergat mult pe afară, pentru că în ţară nu gaseşti familii reproducătoare. Am plecat în Ucraina şi am luat două familii, două din Ungaria, iar din Slovacia patru familii din ferme diferite, ca să evit încrucişarea. Cu transport cu tot m-a costat toată treaba asta în jur de 4.200 de euro“, explică antreprenorul.

646x404 (3)

Foto: adevarul.ro

Comenzi din ţară şi de peste hotare

Sorin a simţit pe pielea sa că se poate trăi bine din valoficarea cărnii de struţ. Anual realizează un profit de aproximativ 20.000 de euro şi nu vrea să se oprească aici. Acum şi-a propus să atragă fonduri europene pentru a-şi extinde ferma din Raciu, iar pentru asta are nevoie de 80.000 de euro.

Acesta spune că, în ciuda preţului destul de piperat, sunt cereri destul de mari, atât pentru carne, cât şi pentru ouă. „Sunt cereri mari din partea restaurantelor din Bucureşti, care mă sună atât pentru carne cât şi pentru ouă“, spune Sorin. Produsele de la ferma sa ajung atât în ţară, cât şi peste hotare. „În străinătate, carnea o vând cu 3 euro/kilogram. Am comenzi din Elveţia şi Germania, dar vând şi la noi în ţară, la Giurgiu, la un abator, unde o dau cu 2,40-2,60 euro/kilogram“, spune fermierul.

Sursa: adevarul.ro

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.