Negocierile pe tema Brexit, din nou în stand-by. Ca urmare a incendiului de la Grenfell Tower, acordul între conservatorii britanici și Partidul Democrat Unionist din Irlanda de Nord (DUP) ar putea fi amânat până săptămâna viitoare, notează BBC, potrivit Agerpres.

Sursă foto: twitter.com/BBCNormanS
Presa britanică a relatat că acordul urma să fie anunțat în cursul zilei de azi, însă BBC susține că acest lucru nu se va întâmpla, ceea ce ar putea duce și la amânarea negocierilor dintre Londra și Bruxelles privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzute a fi lansate săptămâna viitoare.
“Acordul între DUP și guvern ar putea fi amânat până săptămâna viitoare ca urmare a #grenfelltower și a agendei celor doi lideri”, a scris reporterul politic Norman Smith pe Twitter. El a precizat că 95% din subiectele care fac obiectul acordului au fost deja convenite.
Ieri, Theresa May a dat asigurări ca negocierile vor începe în 19 iunie. “I-am confirmat președintelui Macron că orarul pentru negocierile despre Brexit rămâne în curs și va începe săptămâna viitoare”, a spus prim-ministrul britanic.
Citește și:
Incendiu uriaș într-un bloc turn din nord-vestul Londrei. 50 de răniți, mai multe decese
Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.