AEP. 3.032 de români din străinătate au optat pentru votul prin corespondență la alegerile parlamentare

Actualitate Comunitate

Autoritatea Electorală Permanentă a precizat, într-un comunicat de presă, că pentru alegerile parlamentare s-au înscris pentru votul prin corespondenţă 3.032 de români din străinatate, în timp ce pentru votul la secţie s-au înregistrat 1.059 de cetăţeni români din diaspora.

Sursă foto: facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta

“Până la data de 7 septembrie, ora 13:00, a fost depăşită borna de 3.000 (n.n. – 3.032) de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro ale alegătorilor români din afara ţării care au optat pentru votul prin corespondenţă, în timp ce pentru votul la secţia de votare s-au înscris 1.059 de cetăţeni români din diaspora”, transmite AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă aminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat la data de 1 aprilie 2020 şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică în data de 21 septembrie 2020.

“Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, recomandă tuturor concetăţenilor din diaspora să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus”, se mai arată în comunicat.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie și România, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password