Alexander Adamescu a fost arestat la Londra pentru folosirea unor acte false în instanță

Actualitate

Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, a fost arestat preventiv la Londra, luni seara, după ce o instanță a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare.

UPDATE:

Administraţia Penitenciarelor a precizat că documentul care ar fi fost analizat de către autorităţile britanice nu a fost emis de către ANP şi, în consecinţă, nu este asumat de către instituţie, transmite mediafax.ro.

UPDATE:

DNA a confirmat că omul de afaceri Alexander Bogdan Adamescu a fost arestat preventiv în Marea Britanie, după ce avocații săi ar fi prezentat judecătorilor din Regatul Unit un document ce ar fi fost emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, instituție care a spus că documentul nu îi aparține, informează Hotnews.

“Ca urmare a acestei situații, la termenul din data de 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanța de judecată din Londra a dispus, față de ADAMESCU BOGDAN ALEXANDER, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive. În data de 23 martie, instanța britanică a analizat cererea inculpatului Adamescu Bogdan Alexander de înlocuire a măsurii arestării preventive cu eliberarea pe cauțiune dar, nefiind convinsă de explicațiile oferite în legătură cu prezentarea acelui document, instanța a respins cererea. Decizia finală privind executarea mandatului european de arestare a inculpatului urmează a fi luată de aceeași instanță”, se arată în comunicatul DNA.

Adamescu se apără şi spune că actele sunt reale. “Respect decizia instanței londoneze și sunt convins că această suspiciune la adresa mea se va dovedi a fi nefondată”, a transmis Adamescu, potrivit stirileprotv.ro.

 

Sursă foto: facebook.com/friendsofalexanderadamescu

 

Adamescu ar fi folosit un document ce ar fi fost emis de Administrația Națională a Penitenciarelor, dar el ar fi fost măsluit de către omul de afaceri. Documentul era menit să arate condițiile improprii din închisorile românești pentru a evita astfel extrădarea, afirmă surse judiciare pentru Libertatea.ro.

Instanța britanică s-ar fi autosesizat și ar fi sesizat Serviciul de procuratură al Coroanei din Londra, care ar fi deschis un dosar de cercetare pe numele acestuia pentru folosirea unor documente false în instanță.

În respectivul caz, judecătorii britanici ar fi admis solicitarea procurorilor britanici de schimbarea a măsurii eliberării pe cauțiune cu măsura arestării preventive. Potrivit sursei citate, procedurile de extrădare în cazul lui Adamescu Jr. s-au intensificat și ar putea fi adus curând în România.

Adamescu încearcă să evite extrădarea în România, unde este judecat pentru dare de mită. Ar fi oferit bani unor judecători, împreună cu tatăl său, care a decedat în 2017. Pe numele lui Adamescu jr, a fost emis un mandat de arestare în lipsă în mai 2016, fiind acuzat că se sustrage anchetei penale din 2014, când a fost deschis dosarul, scrie Hotnews.  

Adamescu a fost prins la Londra în iunie 2016, iar de atunci se luptă în instanța pentru a evita extrădarea în România. Are chiar o pagină de internet intitulată friendsofalexanderadamescu.org, în care se prezintă victima politică și a abuzurilor statului român. Adamescu jr. duce o intensă campanie de lobby în presă internațională împotriva DNA și împotriva mandatului european de arestare.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password