Ambasadorul britanic: Cetățenii români să fie calmi; negocierile de ieșire din UE sunt un proces îndelungat

Comunitate

Ambasadorul britanic Paul Brummell le-a transmis cetățenilor români care lucrează în Marea Britanie să fie calmi, pentru că negocierile de ieșire din Uniunea Europeană, după Brexit, reprezintă un proces îndelungat și a subliniat că relațiile dintre cele două țări vor fi ghidate, în continuare, de parteneriatul strategic, bazat pe doi piloni, securitate și prosperitate.

646x404 (1)

Foto: Foto: David Muntean

Ambasadorul Paul Brummell le-a vorbit duminică tinerilor prezenți în Tabăra de Vară a UDMR din județul Harghita, despre contextul în care s-a organizat referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și provocările apărute după votul pozitiv dat de cetățenii britanici.

Întrebat ce se va întâmpla cu cetățenii români din Marea Britanie, Paul Brummel a punctat faptul că nimic nu se va schimba până când negocierile nu vor fi încheiate și că este vorba de un proces îndelungat, relateaza romanialibera.ro.

“Mesajul este, categoric, să fie calmi, pentru că, după cum am mai spus, negocierile sunt un proces îndelungat , care nu a început. Deci, premierul nostru și Guvernul au spus clar că în perioada interimatului nimic nu se va schimba până când negocierile vor fi încheiate. În Regatul Unit, cetățenii statelor membre UE au drepturi depline, ceea ce înseamnă că cetățenii români din Regatul Unit se vor bucura de aceleași drepturi și obligații pe care le-au avut și înainte. Deci, la 31 iulie, situația este exact ca înainte de 23 iunie. (…) Mesajul cetățenilor din Marea Britanie este foarte clar, cetățenii UE sunt bine veniți”, a declarat ambasadorul britanic.

El recunoscut că în prezent “comunitatea românească joacă un rol important în Marea Britanie” și a făcut referire la românii care s-au evidențiat în domenii dintre cele mai diverse, de la cultură până la domeniul sanitar.

În ceea ce privește relațiile dintre România și Marea Britanie, ambasadorul Paul Brummell a spus că acestea vor fi ghidate “de parteneriatul strategic care se focusează pe doi piloni cheie: securitate și prosperitate”.

Acesta a vorbit și de relațiile economice dintre cele două țări, afirmând că Marea Britanie sprijină dezvoltarea comerțului bilateral. “Balanța comercială este în favoarea României, exportați o mulțime de mașini Dacia, o mulțime de produse de încălțăminte și textile în Regatul Unit, deci vom sprijini în continuare relațiile comerciale. Anul acesta am deschis un nou birou la Cluj, primul în afara Bucureștiului, pentru dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale între Marea Britanie și Transilvania, în special”, a spus Paul Brummel, care a amintit și de bunele relații culturale dintre cele două țări.

De asemenea, diplomatul britanic a susținut că Marea Britanie va avea un parteneriat solid cu România în ceea ce privește problemele de mediu și schimbările climatice și a făcut referire și la proiectele de mediu pe care Prințul Charles le susține în țara noastră.

Ambasadorul britanic a ținut că puncteze că Marea Britanie va juca, în continuare un rol cheie în organizațiile internaționale și se va implica în rezolvarea problemelor lumii. “Votul de ieșire din UE nu înseamnă un vot de părăsire a Europei. (…) Rămânem, suntem membri în Consiliul de Securitate, membri ai NATO, ai G7, G20, Commonwealth, de asemenea ai organizațiilor internaționale, în care jucăm un rol cheie. (…) Vom rămâne o țară angajată să colaboreze cu partenerii noștri din toată lumea pentru rezolvarea problemelor lumii, cum ar fi lupta împotriva corupției, rămânem un lider al acesteia, așa cum s-a văzut la summit-ul anticorupție din mai, să rezolvăm probleme precum Ebola în Africa, criza din Siria, toate marile probleme internaționale”, a spus Paul Brummel.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.