APEL UMANITAR. Un român de 10 ani din Scoția, care suferă de paralizie cerebrală, are nevoie de ajutor

Comunitate Social

Luca, un român de 10 ani din Scoția, care suferă de paralizie cerebrală, are nevoie de ajutor! O operație la un spital din Missouri, SUA, este șansa lui. Pentru asta, părinţii trebuie să strângă aproximativ 80.000 de lire sterline până în iunie 2019.

Sursă foto: gofundme.com/go-luca-go

Luca Kiraly s-a născut prematur în 12 august 2008, la Tulcea. După 4-5 luni, Elena și Matei, părinții lui, au început să își pună semne de întrebare și să se îngrijoreze deoarece Luca nu îşi putea susține singur capul. Cu toate că în această perioadă el a fost dus regulat la medic pentru supravegherea evoluției unui prematur, niciun doctor nu și-a dat seama că băiatul avea o problemă, scrie hotenews.ro.

Așa că Elena și Matei au mers cu el la specialişti din Constanța și apoi din București pentru reconfirmarea diagnosticului ce avea să le schimbe complet viața: paralizie cerebrală. Din acel moment, Luca a făcut kinetoterapie în fiecare zi. Dimineața și seara, în fiecare zi, timp de 2 ani și jumătate. Din cauza lipsei tratamentului de specialitate şi a facilităţilor necesare pentru un copil în scaun cu rotile, Elena și Matei Kiraly au decis să plece din țară. Era singura opțiune pentru ca Luca să primească tratamentul de care avea nevoie şi pentru a se dezvolte cât mai normal, cel puțin din punct de vedere psihic și emoțional.

Au ales Scoția, unde Luca merge acum la o școală normală împreună cu ceilalți copii. Luca nu își poate folosi decât parțial mâinile, așa că la școală și acasă poate să scrie doar pe calculator. Pentru a se deplasa folosește un scaun cu rotile și, cu ajutorul unor imobilizatoare pentru glezne și a unui cadru, se poate mișca foarte greu și pe distanțe foarte scurte.

Dar este posibil ca Luca să ajungă să nu mai poată să meargă nici cât merge acum. Pentru că boala lui este degenerativă.

Acum are o şansă. A fost acceptat de către doctorul T.S. Park, la St. Louis Children’s Hospital din Missouri, SUA, pentru o operație de Selective Dorsal Rhizotomy și două operații ulterioare pentru refacerea ligamentelor picioarelor.

Luca ar putea să fie independent și să meargă singur prin casă și parțial asistat pe afară. Pentru asta, părinţii trebuie să strângă aproximativ 80.000 de lire sterline.

“Nu mai puteam să mă opresc din plâns. Am fost atât de fericită deoarece nu toți candidații sunt admiși. Este grozav că a fost acceptat”, a declarat Elena, mama lui Luca, pentru eveningexpress.co.uk.

Prima operație este programată pentru 15 iunie 2019.

“Mă simt ca și cum aș cerși și nu am făcut niciodată așa ceva. Pentru Luca, m-aș duce și aș bate la fiecare ușă. Nu-mi place să cer ajutorul oamenilor, dar pentru el aș face-o”, a mai spus Elena Kiraly.

 

Îl puteţi ajuta pe Luca donând pe  GoFundMe sau pe Pagina de Facebook Go Luca Go.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password