BREXIT. Theresa May merge joi la Bruxelles cu variante de compromis

Actualitate

Theresa May se întâlneşte joi la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk în încercarea de a găsi o ieşire din impasul creat de respingerea de către parlamentul de la Londra a acordului privind Brexit-ul, scrie Agerpres.

Credit foto: EU2017EE Estonian Presidency [CC BY 2.0 (https://creativecommons.org/licenses/by/2.0)], via Wikimedia Commons

”Mâine voi avea plăcerea să o primesc pe premierul britanic (Theresa May) şi ea ştie că Comisia Europeană nu este dispusă să redeschidă chestiunea’‘ clauzei de salvgardare pentru frontiera irlandeză inclusă în acordul de retragere a Regatului Unit din UE, a punctat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, după o întâlnire cu premierului irlandez Leo Varadkar, transmite agenţia EFE. Acesta din urmă s-a declarat totuşi ”încrezător că o soluţie poate fi găsită”, dar a admis că ţara sa se pregăteşte şi pentru scenariul unui ”no-deal”.

Acordul privind Brexit-ul negociat de Theresa May și UE a fost respins de parlamanetul britanic în 15 ianuarie.

În urma supunerii la vot a unei serii de amendamente, Theresa May a primit pe 29 ianuarie din partea deputaţilor un mandat de a negocia din nou cu Bruxelles-ul pentru a elimina ”backstop-ul” nord-irlandez sau măcar pentru îl înlocui cu un mecanism mai puţin constrângător. Dacă blocul comunitar va accepta, acordul revizuit va fi supus unui nou vot în Camera Comunelor.

În centrul strategiei de negociere a premierului britanic se află acum aşa-numitul ”compromis Malthouse”, după numele unuia dintre parlamentarii britanici care l-au propus, Kit Malthouse. Acest compromis a fost de fapt prezentat înaintea votului din 29 ianuarie (ar fi fost evocat chiar din luna decembrie) şi a ajutat-o pe premierul May să obţină respingerea acelor amendamente prin care deputaţii adversari ai ieşirii din UE doreau să transfere către parlament controlul asupra procesului Brexitului.

În esenţă, ”compromisul Malthouse”, explică agenţia Reuters, le promite susţinătorilor Brexit-ului că mecanismul de ”backstop” privind frontiera nord-irlandeză va fi înlocuit cu aranjamente alternative, iar conservatorilor pro-europeni le promite găsirea unor mecanisme de protecţie împotriva riscului unor perturbări dacă Bruxelles-ul nu acceptă reviziuirea acordului şi se ajunge la un ”no deal”.

 

Citește  și:

Tusk: Există un loc special în iad pentru arhitecții campaniei de ieşire a Marii Britanii din UE

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

 

Lost Password