Alegeri în Marea Britanie, Exit-Poll: Partidul Conservator conduce, dar a pierdut din locurile din Parlament

Actualitate

Zi decisivă în Marea Britanie. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00, alegătorii fiind chemați să își aleagă viitorul legislativ și să se pronunțe asupra continuității reprezentate de conservatorii Theresei May sau schimbării reprezentate de laburiștii lui Jeremy Corbyn. Alegerile au loc după valul de atentate din ultimele luni.

UPDATE:

Toate urnele din Marea Britanie s-au închis. Primele exit-poll-uri sugerează că Theresa May nu va obține majoritatea absolută pentru care a convocat alegerile anticipate, dar conservatorii vor continua să fie cea mai mare formațiune din Camera Comunelor. Astfel, exit-poll-urile arată că Partidul Conservator a câștigat alegerile, cu 314 locuri în Parlament, cu 17 mai puțin, în timp ce laburiștii au obținut 266 de locuri, în creștere cu 34 de locuri, relatează BBC.

UPDATE:

Theresa și soțul ei, Philip May au votat în Sonning, Berkshire, în jurul orei 9:30.  În această zi, premierul britanic a ales să poarte o pereche de pantofi cu imprimeu de leopard. Presa din UK i-a numit “pantofii norocoși” ai șefei Guvernului.

Sursă foto: twitter.com/theresa_may

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a votat la o școală din Holloway, în nordul Londrei. “Mulțumesc foarte mult pentru că ați venit astăzi. Este o zi a democrației. Tocmai ce am votat. Sunt forțe mulțumit de campania noastră. Mulțumesc foarte mult”, a declarat Jeremy Corbyn la ieșirea din secția de votare, scrie independent.co.uk.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon, a votat la Glasgow, împreună cu soțul ei.

La urne sunt așteptați aproape 47 de milioane de britanici pentru a-și alege cei 650 de parlamentari, relatează BBC News. Secțiile de votare se vor închide la ora 22:00.

 

Știre în curs de actualizare.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password