Camion românesc găsit cu 26 de imigranți în Kent. Venea din Spania și transporta ardei

Actualitate

Două camioane cu imigranți ilegali au fost descoperite în Kent astăzi, în două locații diferite. Unul dintre camioane era înmatriculat în România, însă efectua un transport cu ardei între Spania și Marea Britanie. În interior polițiștii au găsit 26 de persoane: 24 de bărbați, o femeie și un băiat.

CePYiZHWsAAHGuT

Descoperirea a avut loc la depozitul Gomez Ltd în Bridge, lângă Canterbury, unde au ajuns șașe mașini de poliție, 3 de paramedici și un elicopter medical. Imigranții, despre care nu se știe exact unde s-au urcat în camion, vor fi procesați de către Home Office.

Un alt caz similar a fost descoperit astăzi de poliția din Kent. Un purtător de cuvânt a declarat: “Poliția din Kent a fost chemată în urma unei sesizări privind imigranți care ar fi fost găsiți în remorca unui camion în Bridge Close, Dartford, la 9.18am”.