Cardiologul lui Ceauşescu, prof. dr. Eduard Apetrei: „Soția mea mi-a spus: “E vineri, cred că ai scăpat“

Comunitate

Discret şi foarte prudent, profesorul doctor Eduard Apetrei a evitat, sistematic, în ultimii 26 de ani, să vorbească despre perioada în care a fost cardiologul dictatorului Nicolae Ceauşescu. În opinia lui, acel interval de timp a fost cel mai negru din viaţă. Şi cel mai crunt.

646x404

Medicul Apetrei a introdus în România primul ecocrdiograf performant FOTO Eduard Enea

Prof. dr. Eduard Apetrei (78 de ani), medic cardiolog, cel care a introdus ecocardiografia performantă în România în 1976, nu vorbeşte prea mult despre pacienţii lui, cu atât mai puţin despre unul dintre pacienţii celebri: dictatorul Nicolae Ceauşescu. Spune doar atât: că a îngrijit un om, l-a ajutat medical, dar nu prea mult, din pricina tovarăşei care „veghea“. Profesorul vorbeşte însă cu plăcere despre meseria lui, despre tatăl care i-a luminat calea către Medicină şi despre cele aproape 20 de cărţi de cardiologie scrise de unul singur şi în colaborare.

Vă prezentăm mai jos interviul realizat de „Weekend Adevărul“:

„Weekend Adevărul“: Până la urmă câţi medici avea Ceauşescu?

Prof. dr. Eduard Apetrei: Câţi voia. A fost o perioadă când a avut doi care se schimbau. Nu i-a plăcut tovarăşei. Pe urmă, a fost un doctor cum am fost eu, care mergea tot timpul cu ei şi la care apela pentru orice problemă. Nu-şi lua nimeni responsabilitatea. Nici eu nu mi-o luam decât pentru fleacuri: o amigdalită, o răceală… Hai să oprim subiectul. Pentru mine e foarte dureros. Şi am avut şi de pătimit. Încă o dată: nu vreau să fiu de nimeni înţeles. Nu am nevoie nici de compătimire sub nicio formă, dar nici de partea cealaltă. Ce să vă spun? Vă mai fac o frază: am fost rugat să mă mut într-o casă, că îmi dau ei una pe acolo, prin zona respectivă şi am refuzat. Asta pot să vă spun. „Cum dar e casa bună, v-o închiriem.“ „Bun“, am zis, „eu am un apartament proprietate personală“. „Vindeţi apartamentul şi noi vă dăm această casă.“ „Eu nu vând apartamentul“, le-am spus. Tata mi-a spus: „dacă ai proprietate, n-o vinde. Dacă ţi-o ia cu forţa, e altă poveste. Nu te poţi opune“. Şi am rămas în acelaşi apartament în care trăiesc şi acum. Şi nu m-am mutat dintr-un sentiment indus de ai mei, din raţiuni pe care atunci nu le-am judecat aşa de clar ca acum. Şi după Revoluţie mi-am dat seama ce bine am făcut. Vă daţi seama ce aş fi păţit? Aaa, păi stai, că ai vilă, ai cutare.

V-a reproşat vreodată tatăl dumneavoastră că i-aţi cerut să vândă pământul?

Tata a trăit până în 1992 şi ne-au dat pământul înapoi. Eu i-am spus să vândă pământul, el nu a făcut-o. După ce a luat pământul înapoi, o dată nu mi-a reproşat. Aşa de tare era tata.

„Eu m-am apucat să scriu cărţi“

Spuneţi că aţi ajuns să urâţi foarte tare sistemul. Pentru că aţi fost atât de aproape de centrul de putere?

E foarte greu să răspund la întrebarea dumneavoastră. În primul rând, eu nu am fost aproape de centrul de putere. Sub nicio formă. Vă mai spun un lucru: când ei se întâlneau doi, dacă eram de faţă şi venea cineva chemat de Ceauşescu, eu îl lăsam şi mă duceam în camera cealaltă. Dacă eu stăteam de vorbă cu unul dintre ei în vizitele astea pe unde am mai fost şi venea un altul să vorbească cu acesta, eu plecam la 10 metri. Pe mine nu mă interesa ce-şi spun ei. Nu mă interesa să aud, să intre în computerul meu informaţia de la unul din ăştia. Simţeam că în felul acesta mă apăr. Pentru că mi se spusese că toată lumea mă supraveghează. Şi era foarte clar că eram supravegheat. Cu toate sistemele lor. Maşina, casa, prietenii. Cum poate trăi cineva în felul acesta? Asta vă întreb. Şi atunci, cum mă puneţi să evoc? Nu pot evoca. Nu pot. Şi dacă nu vă supăraţi, să oprim discuţia aici şi dacă vreţi să trecem la altceva. Eu m-am apucat să scriu cărţi.

Mai aveaţi timp de scris?

Îngrijeam foarte mulţi bolnavi, făceam vizita şi după ce terminam cursurile, mă apucam de scris. Am scris o carte de auscultare a inimii – Fonocardiografia. Am scris-o în colaborare cu profesorul Viciu, care m-a învăţat un lucru extraordinar: dacă vrei să ştii ceva foarte bine, trebuie să scrii despre acel lucru.Toate cărţile le-am scris la acest birou şi acasă.

„Eu nu aveam libertate. Speram la libertate“

Spuneaţi că în 21-22 decembrie eraţi în Comitetul Central. Ce gândeaţi atunci? Ştiaţi ce se întâmplă?

(surâde) Sigur că ştiam. În sufletul meu era o speranţă.

Citeste mai mult pe adevarul.ro.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet