NEWS ALERT: Marea Britanie va declanșa Articolul 50 la 29 Martie

Prim-ministrul britanic Theresa May va adresa o scrisoare Uniunii Europene la 29 martie prin intermediul căreia va anunța oficial retragerea Marii Britanii din blocul comunitar, anunță AGERPRES. Gata de despărțire este și Comisia Europeană. ”Totul este pregătit în ceea ce ne privește, așteptăm notificarea”, a menționat executivul comunitar. Londra va declanșa Brexitul la 29 martie, rel...

Britanicii anti-Brexit pot să se mute în Scoţia

În timp ce guvernul condus de Theresa May se pregătește pentru declanșarea procedurii de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, premierul Scoției îi îndeamnă pe cetățenii britanici anti-Brexit să părăsească cât mai repede țara. Nicola Sturgeon continuă să facă declarații incomode pentru guvernul de Londra. Cea mai recentă, îi vizează direct pe britanicii pro-UE, arată Digi24. Pentru ei, pr...

UE: Tinerii care împlinesc 18 ani călătoresc gratuit cu trenul

Veste bună! Toți tinerii din cadrul Uniunii Europene care împlinesc 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul, timp de o lună, în tot spațiul comunitar. Ideea îi aparține unui europarlamentar român. Proiectul a fost deja aprobat. Europarlamentarul român Siegfried Mureșan a venit cu ideea ca Uniunea Europeană să dea câte un bilet de tren gratuit valabil 30 de zile în toată Europa fiecărui tânăr c...

Încep negocierile de ieșire din UE! Regina Marii Britanii a ratificat legea Brexit

Nu mai există cale de întoarcere pentru Marea Britanie. Regina Elisabeta a II-a a autorizat astăzi legea Brexit, ceea ce înseamnă că prim-ministrul Theresa May poate să declanșeze în orice clipă Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.  Negocierile de ieșire din Uniunea Europeană vor dura ani. La începutul acestei săptămâni, Parlamentul Marii Britanii a aprobat legea fără niciun amendament, iar ...

Poliția din Oradea în alertă! O tânără a fost împușcată mortal și abandonată într-o mașină

Scene ca în filme se petrec în Oradea. Zeci de polițiști sunt în căutarea unui bărbat înarmat care și-a omorât cu sânge rece fostă iubită. Tânără a fost găsit împușcată în cap, într-o mașină abandonată, la periferia orașului. În această dimineață, criminalul a atentat și la viața actualului iubit al femeii, pe care l-a împușcat în zona gâtului, în plină stradă. Scandalul care a dus la moartea fete...

Opal Transfer promovează muzica românească! Trimite bani și poți câștiga o invitație dublă la concertul Subcarpați & CCSE din Londra (P)

Un transfer de bani către România te poate trimite direct la un super concert în Londra, susținut de unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului din țara noastră. Tot ce trebuie să faci este să folosești serviciile Opal Transfer, în perioada 13-24 martie. Câstigatorii unei invitații duble vor fi anunțați în urma unei trageri la sorți. Spectacolul va avea loc în 25 martie, de la ora 18:30, la...

Coșmarul româncelor exploatate în Italia a fost adus în atenția autorităților în urmă cu 10 ani

Drama româncelor din Italia, abuzate de patroni nu e o noutate. De ani buni, comunitatea de români de acolo, alături de asociații neguvernamentale și jurnaliști încearcă să se facă auziți de către autorități. De abia astăzi, reprezentați ai Guvernului din România vor merge în Sicilia pentru a cerceta cazul. Primul semnal de alarmă privind coșmarul pe care îl trăiesc cele peste 7500 de femei, major...

Brexit iminent. Deputații britanici au respins amendamentele Camerei Lorzilor

Primul amendament al Camerei Lorzilor ce viza protejarea celor trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Marea Britanie a fost respins cu 335 de voturi la 287. La fel s-a întâmplat și cu cel de-al doilea, care oferea parlamentului ultimul cuvânt în privința acordului final cu Bruxelles-ul, 331 votând contra față de 286 în favoarea acestuia. Decizia luată în această seară autorizează Brexi...

Ion Caramitru, decorat de președintele României la aniversarea a 75 de ani

Actorul Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, a primit o veste neașteptată la aniversarea a 75 de ani. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care îi conferă Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler. La scurt timp după anunțul oficial al Administrației Prezidențiale, Ion Caramitru a declarat pentru Gazeta de România că, de-a lungul timpului, nu a urmărit să...

Summit UE la Bruxelles. Ar putea fi ultimul înainte de declanșarea oficială a Brexit

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc joi și vineri în capitala Belgiei pentru un summit, unde se vor dezbate subiecte legate de economie, migrație și relații externe ale UE. Va fi probabil ultima reuniune de acest gen, înainte ca premierul britanic să invoce oficial Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. Theresa May a promis că va declanșa mecanismul pentru ieșirea din blocul comunitar înainte...

România participă la unul dintre cele mai mari târguri de carte din lume

Iubitorii de lectură din toată lumea își dau întâlnire în perioada 14-16 martie, la Londra, acolo unde se va desfășura o nouă ediție a Târgului Internațional de Carte. Cotat drept cea de-a doua manifestare de acest gen din lume, târgul reunește peste 1000 de companii și edituri din 67 de țări, inclusiv România. La Târgul Internațional de Carte (London Book Fair), România participă pentru a zecea o...

Gest impresionant. Organele românului care a murit la Londra au fost donate

Generos până în ultima clipă. Așa îl descriu apropiații pe Claudiu, tânărul care și-a pierdut viața, în urma incidentului de la spălătoria auto, din cartierul Bellingham. Dovada stă în ultima dorință a românului. El a cerut că organele sale să fie donate. Astfel, el a salvat cinci vieți. Familia a fost de acord cu prelevarea organelor. Îndurerată, mama românului, venită de la Slatina a fost de faț...

Lost Password