Comisia Europeană a anunțat măsurile pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Actualitate

Comisia Europeană a anunțat măsurile pentru eventualitatea unui Brexit fără acord. Planul include 14 măsuri “specifice și temporare” care vizează domenii precum serviciile financiare, transportul aerian și vamal, pentru a evita posibilele blocaje în țările care fac parte din UE.

Sursă foto: pixabay.com

Cu 100 de zile înaintea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, executivul comunitar a precizat într-un comunicat că el consideră ”esenţială şi urgentă adoptarea acestor măsuri astăzi” în vederea limitării ”pagubelor celor mai importante” cauzate de eventuala absenţă a unui acord cu britanicii, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Măsurile, care vizează în special serviciile financiare, transporturile, sectorul vamal şi politica climatică, vor fi în principiu temporare, cu aplicabilitate limitată şi adoptate unilateral de Cei 27.

Comisia Europeană a avut constant în vedere, în timpul negocierilor cu Londra, interesele cetăţenilor UE. Comunicarea adoptată miercuri invită statele membre să adopte o abordare generoasă faţă de drepturile cetăţenilor britanici în UE, cu condiţia ca Londra să dea dovadă de reciprocitate în această privinţă.

În particular, statele membre ale UE ar trebui să ia măsuri pentru a garanta că cetăţenii britanici care locuiesc legal în UE la data ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar vor continua să fie consideraţi rezidenţi legali. De asemenea, statele membre trebuie să adopte o abordare pragmatică în acordarea statutului de şedere temporară.

Comisia a adoptat deja o propunere de regulament pentru exceptarea cetăţenilor britanici de la obligativitatea vizei, cu condiţia ca toţi cetăţenii UE să fie exceptaţi de la obligativitatea vizei în Regatul Unit.

În ceea ce priveşte coordonarea în domeniul asistenţei sociale, Comisia Europeană consideră necesar ca statele membre să adopte toate măsurile posibile pentru a garanta siguranţa juridică şi a proteja drepturile obţinute de cetăţenii UE27 şi de cetăţenii britanici care îşi exercită dreptul la liberă circulaţie înainte de 30 martie 2019.

Comisia Europeană cere Parlamentului European şi Consiliului să asigure adoptarea acestor propuneri legislative astfel încât ele să fie în vigoare la 29 martie 2019.

 

Citește și:

Juncker: UE îşi va intensifica pregătirile pentru scenariul unui Brexit fără acord

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password