Coronavirus. Boris Johnson a prezentat un plan care să fie pus în aplicare în perioada următoare în Marea Britanie

Actualitate

Boris Johnson a prezentat, duminică, un plan care să fie pus în aplicare în perioada următoare, în Marea Britanie. Tototdată, premierul a precizat că încă nu e timpul să se renunțe la izolare, notează BBC.

 

De luni, cei care nu pot lucra de acasă, de exemplu cei din construcţii, vor fi încurajaţi activ să meargă la serviciu, dar să evite transportul public, iar de miercuri, oamenii vor putea să facă să facă sport oricât doresc în aer liber, cu condiţia să respecte regulile de distanţare.

Cine nu poate să lucreze de acasă trebuie încurajat să meargă la serviciu şi vrem ca deplasarea până acolo să se desfăşoare în siguranţă. Dacă este posibil, mergeţi la muncă folosind maşina sau şi mai bine, mergând pe jos sau cu bicicleta. De miercuri, vrem să încurajăm oamenii să facă mai multă mişcare în aer liber. Vă puteţi plimba prin parcuri, puteţi să staţi la soare, să mergeţi cu maşina în alte locuri şi chiar să practicaţi sporturi doar cu membrii propriei gospodării, a spus Boris Johnson.

Premierul a spus că speră ca următorul pas al relaxării măsurilor să intre în vigoare cel mai devreme la 1 iunie. Acesta va consta în redeschiderea magazinelor şi a şcolilor primare.

Nu mai devreme de 1 iulie şi doar dacă situaţia o va permite se vor deschide unele locuri din industria ospitalităţii şi alte locuri publice, a arătat Johnson.

Prim-ministrul britanic le-a cerut conaționalilor să respecte regulile și a anunțat că valoarea amenzilor va crește. 

“Deşi am realizat progrese pentru a satisface cel puţin anumite condiţii pe care le-a fixat, nu le-am îndeplinit pe toate. Nu a venit deci momentul să punem pur şi simplu capăt, în această săptămână, izolării”, a precizat Boris Johnson.

De asemenea, Boris Johnson a spus că doreşte să instituie în curând o carantină pentru persoanele care intră în ţară cu avionul.

 

Potrivit Departamentului pentru Sănătate și Asistență Socială, în Marea Britanie au fost raportate 219.183 de cazuri de coronavirus și 31.855 de decese.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password