COVID-19. Au fost înregistrate primele două decese pe teritoriul României

Actualitate

Astăzi au fost înregistrate primele două decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus, transmite Grupul de Comunicare Strategică, într-un comunicat. Până acum, au fost confirmate de 433 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19.

Sursă foto: mai.gov.ro

“Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă”, potrivit sursei citate.

Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID–19. Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).

“De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani”, se mai arată în comunicat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie și România, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password