Anchetă Gazeta de România: Cum a fost sabotat votul de la Londra

Actualitate

brent2 - tc - Gazeta de Romania

În urma discuțiilor avute cu membri birourilor electorale din Londra, cu surse MAE și comparând procese-verbale de la secții cu informații oferite de Biroul Electoral Central (BEC), se conturează explicații alarmante pentru organizarea atroce a scrutinului prezidențial în Marea Britanie, ceea ce a împiedicat mii de oameni să-și exercite dreptul la vot. Gazeta de România a încercat să afle ce s-a întâmplat în interiorul comisiilor înainte și în timpul alegerilor. Concluzia: au fost nereguli majore la toate cele trei secții de votare din Londra – la Institutul Cultural Român (ICR) din Belgrave Square, la Consulat și la Brent Civic Centre (Wembley).

La secția de la ICR, Emil Marian Văduva, reprezentant al PSD în turul 1, a reprezentat UDMR la aceeași secție în turul doi, pe când colegul său, Cosmin Gabriel Furtună, care este și el membru PSD și figurează pe pagina oficială a PSD Anglia ca președinte al filialei din Harrow, a reprezentat PPDD în turul al doilea la secția din Institutul Cultural. Tot în turul 1 nu s-au prezentat reprezentanții PPDD și PER (Partidul Ecologist), deși ambii au fost prezenți la ședinta de sâmbătă, 1 Noiembrie, de la Londra, și nici unul nu pare să fi indicat că va absenta în ziua votului.

O medie aritmetică elementară ne dă o idee despre consecințele neprezentării acestor două persoane: în turul 1 la ICR au votat 1598 de persoane, ajutați de o comisie de cinci membri – ceea ce înseamnă 319 voturi per membru prezent. Ca atare, 638 de oameni nu au putut vota din cauza neprezentării celor doi membri chiulangii.
Iolanda Costide a fugit din România în 1974 și de atunci s-a stabilit în Londra, unde a devenit arhitect. Face parte din PNL și din partidul Liberal Democrat britanic și a fost membru de comisie din partea ACL în ambele tururi la ICR. Spune ea: “Când cei doi nu au apărut la secție am cerut BEC să permita înlocuirea lor de urgență – au refuzat. Am cerut de asemenea extinderea programului de vot printr-o cerere semnată de toți membrii. Am fost refuzați din nou”. Costide a făcut parte din comisii OSCE de cercetare a Mineriadelor, cauze care nu au ajuns la nici o concluzie. Ea se teme că și de data aceasta va fi la fel.

Iolanda Costide nu își aminteste numele membrilor care au absentat de la ICR, iar BEC nu a răspuns solicitărilor de a le dezvălui identitățile.

Traseiști de ocazie

Pe ordinea de zi a BEC pe 16 Noiembrie figurează analiza unei solicitări de prelungire a programului de vot la ICR. Această solicitare a fost respinsă.
Dumitru Laurențiu, 26 de ani, consultant de investiții în Londra și membru al Partidului Europenilor (PE), a reprezentat UDMR la secția din Belgrave Square în turul al doilea, susținând că a fost o inițiativă civică menită să sporească ritmul votului. El nu este membru UDMR. Intrebat de ce a reprezentat UDMR în loc să își promoveze propriul partid, el a raspuns: “Partidul Europenilor nu este omologat în România, ci e partid inregistrat în UK, nu este doar pentru români. Legal nu ar fi fost OK. Eram rezervă – prima oară mi s-a propus să reprezint PPDD, dar aceștia și-au gasit alt reprezentant. Am fost contactat doar cu două zile înainte”, adăugând că a înregistrat 460 de voturi pe fișa sa. El mărturisește Gazetei că reprezentanți ai PSD Anglia l-au contactat pe liderul PE, Tommy Tomescu, pentru a cere ajutor, nemaifăcând față haosului.

Este într-adevăr ilegal ca un reprezentant al unui partid străin să fie membru de birou electoral la alegerile prezidențiale ale României.

În turul 1 la Consulat (secția 151), Iloman Costel Robert, trimisul PPDD, nu s-a prezentat în ziua votului, fapt consemnat și de un proces-verbal, deși surse din secție afirmă ca acesta a participat la sedința de birou de sâmbătă seara, organizată la Londra. Ilieș Andrei Mihai, membru ACL delegat la secția de la Consulat, a spus despre participarea lui Iloman la acea ședinta: “A fost prezent sâmbătă seara apoi nu s-a mai prezentat. În sensul că a venit doar să întrebe câți bani primește și a plecat”. Media de voturi procesate pe cap de membru al biroului electoral de la Consulat in turul 1 a fost de 365,8. Iloman nu a putut fi contactat pentru o replică.

Tot la Consulat, Cosmin Vîtcu, care reprezentase UDMR în primul tur, a reprezentat PPDD în turul al doilea. Acesta este însă membru PSD Anglia. Explică: “PSD avea reprezentant desemnat deja pentru aceste alegeri. Celelalte partide fiind slab reprezentate în Diaspora nu au filiale și membri activi, serioși, care să poată fi însărcinați cu o astfel de misiune”. Vîtcu este de parere că nu a încălcat legea: “Nu mi s-a părut că fac ceva greșit de vreme ce respect legile electorale; evitam astfel și anumite discuții cum că PSD și-ar dori să boicoteze acțiunea de votare”. Acesta confirma deasemenea comportamentul lui Iloman Costel Robert de la ședinta menționată mai sus.

La secția din Wembley, situatia a fost mai dramatică. Pe lângă un membru PPDD care nu s-a prezentat în turul 1 în condiții similare cu cazurile de la celelalte doua secții, un alt membru, Mircea-Silviu Iudean – cunoscut activist PSD la Londra – nu și-a făcut datoria deși se prezentase la secție. Astfel, acesta a obstrucționat votul prin neprestarea îndatoririlor pe tot parcursul zilei.
Mircea Muntean a fost delegatul ACL la Wembley. El locuiește la Londra, are 27 de ani și lucrează în grădinărit. El susține că în primul tur Iudean s-a eschivat de la scris cu voia celorlalți membri, ocupându-se prin distribuirea de ștampile și buletine, însă acesta lua pauze foarte dese “de țigara”, lipsind foarte mult din sală. Toti ceilalți membri se scuzau doar pentru nevoi biologice în timp ce Iudean părea să îi batjocorească pe votanți și pe colegii săi de sectie. În turul doi, Iudean nu a mai reușit să scape de scris deși inițial a refuzat, spunând că are „două clase”. S-a încercat înlocuirea acestuia, însă nu s-a reusit deși erau doi membri de rezervă în preajma secției. Sub presiune de la colegi, Iudean a procesat 400 de voturi, comparativ cu cele 850 ale lui Mircea Muntean, în timp ce a continuat să ia pauze foarte dese. Mircea neagă că Iudean ar fi analfabet și numeste scuzele acestuia „un pretext”.
Surse din interiorul MAE confirmă pentru Gazeta de România că Iudean nu și-a dus la îndeplinire sarcinile.

brent3 - TC - Gazeta de Romania

Membri ACL Iolanda Costide (ICR) și Mihai Ilieș (Consulat) au confirmat deasemenea situația, la fel cum a facut-o Iris Radulian, care a organizat un grup de voluntari la secția din Wembley. Colegul său de partid, Cosmin Vîtcu (Consulat), spune că nu cunoaște situația din Wembley, dar acesta nu neagă că Iudean ar fi refuzat să își facă datoria, descriindu-l ca fiind „un susținător zelos dar și neortodox al partidului”. Motivul nu este însă clar. Doamna Costide spune că Iudean este semi-analfabet și nu poate scrie cursiv de mână, fapt confirmat și de Mihai Ilieș.

Procesul-verbal de la Wembley nu face nici o referire la refuzul lui Iudean de a își face datoria. Acesta nu a răspuns repetatelor solicitări de comentariu din partea Gazetei. PSD Anglia nu a răspuns solicitărilor Gazetei de a justifica desemnarea unor răspunderi cruciale pentru desfășurarea votului unui individ care nu pare să fi fost capabil să le ducă la îndeplinire.

Bercea Adrian, un alt membru PSD Anglia, a reprezentat UDMR in turul 2 la Wembley, fiind astfel al doilea membru al partidului de guvernământ în secția respectivă.

Presiuni între colegi

În turul doi, secțiile au fost complete la Londra nu datorită BEC, MAE sau a Guvernului, ci mai ales datorită presiunilor și uneori amenințărilor colegilor de secție asupra celor care nu doreau să se prezinte în comisii. „Pe cei care voiau să lipsească i-am amenințat că o să cerem să fie amendați. Turul doi a fost în pericol de un dezastru și mai mare decât turul întâi. L-am evitat în ultima clipă, noi, membrii, prin eforturile de a completa secțiile,” spune Mihai Ilieș, membru delegat al ACL.

sectie wembley 1

Din contră, solicitările adresate BEC de membrii comisiilor electorale din Londra de a prelungi programul și a deschide sectii noi de votare au fost refuzate. Se făcuseră demersuri pentru a deschide trei noi secții – în Dagenham și în Brent, la două școli frecventate de elevi români, și încă una în incinta ICR, pe lângă cea existentă – refuzate însă de BEC, deși tot ce lipsea pentru punerea în funcțiune a acestor sectii era aprobarea de la Guvern printr-o ordonanță de urgență.

Analizând numărul de voturi exprimate în Londra, Gazeta de România estimează că nimeni nu ar mai fi fost împiedicat să voteze dacă aceste trei secții ar fi fost deschise. În plus, timpii de așteptare ar fi fost mult mai mici la fiecare secție.

În urma cercetărilor Gazetei a reieșit că PSD a ținut sub control și partidele UDMR și PPDD în ceea ce privește desemnarea membrilor de comisie electorală la birourile din Londra. Acest fapt reiese și din studierea proceselor-verbale întocmite la secții, unde în mai multe cazuri membri cu carte de partid ai PSD au reprezentat alt partid în secțiile de vot organizate pentru alegerile prezidențiale. PSD a avut deci cel puțin doi oameni în fiecare secție de votare din Londra, fapt considerat ilegal.
BEC nu a oferit o explicație cu privire la legalitatea acestei situații, iar Autoritatea Electorală Permanentă a oferit Gazetei de România un răspuns oficial în care susține că BEC nu i se subordonează. Ana Maria Pătru, președintele Autorității Electorale, a precizat: „Incălcarea de către membrii birourilor electorale a obligației de a participa la activitatea acestor birouri constituie contraventie”, cu adăugirea „constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se face de către președintele biroului electoral, în cazul săvârșirii contravențiilor de către membrii acestuia”.

În străinătate, toți președinții birourilor electorale au fost personal MAE. „Membrii birourilor electorale exercită o funcție ce implică autoritatea de stat”, a scris Pătru. La cele trei secții din Londra, presedinții au fost Dorina Orzac la ICR, Andreea Berechet la Consulat și Rădulescu Ciprian Mircea la secția din Wembley. Conform proceselor-verbale examinate de Gazeta de România, nici unul nu a constatat sau reclamat vreo încălcare a regulilor electorale de către ceilalți membri de birou. Ambasada de la Londra nu a răspuns unei solicitari de a comenta acest aspect.

În plus, un document oferit de BEC și semnat de judecătorul Iulian Panait, nu pare să arate absenteismul care s-a produs la secțiile din Londra. Astfel, deși procesele verbale indică secții incomplete peste tot în Londra în turul 1, hârtia oferita de BEC spune că au fost 7 ștampile în uz în ambele tururi, deși un membru nu poate utiliza mai mult de o singură stampilă ‘votat’. BEC nu a explicat această discrepanță în documentele oficiale.

Ancheta penală întreprinsă de Parchet și de DNA aspura votului din Diaspora este încă în desfășurare, dar până la ora actuală nici un membru de comisie contactat de Gazeta de România nu a fost intervievat de procurori pentru această anchetă – formal ori informal.

Unii se arată dispuși să discute cu procurorii oricând. „Sper să mă contacteze organele de anchetă. Nu am absolut nici o problema să fiu martor în scris”, a spus Iolanda Costide, oglindind astfel și atitudinea altor interlocutori ai Gazetei.

Matei Roșca

——

Erată, 27.01.2015. Bercea Adrian a fost membru în secția de votare din Wembley în turul întâi al alegerilor și nu în cel de-al doilea, cum Gazeta de România a relatat în mod eronat în ediția tipărită și online a articolului.

Cosmin Gabriel Furtună, membru PSD Anglia, a fost membru în secția de votare din Belgrave Square în turul întâi al alegerilor din partea UDMR iar în cel de-al doilea nu a fost membru de comisie deloc. Gazeta a relatat în mod eronat că a reprezentat PPDD în turul doi.

Emil Marian Vaduva, si el membru PSD, a reprezentat PPDD in turul al doilea la Belgrave Square, si nu UDMR, cum Gazeta a relatat initial.

Ne cerem scuze pentru aceste greșeli.

——-