Cum se apără un român de 19 ani acuzat de viol: nu ar fi înțeles “No” și “Stop”

Actualitate Comunitate

Constantin Martin, în vârstă de 19 ani, este acuzat ca ar fi violat o femeie în locuința ei din Ammanford, Țara Galilor. Ajuns în fața instanței, românul a oferit o explicație șocantă. Nu ar fi înțeles ce înseamnă “No” și “Stop”.

Sursă foto: pixabay.com

Incidentul a avut loc în 14 august 2017, la primele ore ale dimineții. Tânăra de 21 de ani a petrecut cu un grup de români, la Railway Hotel din Ammanford. Apoi, i-a invitat pe patru dintre ei să asculte muzică la ea acasă. Potrivit procurorului, femeia a fost de acord să întrețină relații sexuale doar cu unul dintre ei.

Acuzatul i-a auzit și a decis că și el ar face sex cu ea, fără să țină cont de părerea tinerei. Martin a luat-o de braț, a tras-o în dormitor și a aruncat-o pe un pat înainte de a o viola, scrie southwalesguardian.co.uk.

Un alt bărbat care a auzit țipetele fetei, a intrat în cameră și i-a spus să se oprească, dar acesta l-a ignorat.

În fața prietenilor, românul și-a justificat fapta spunând că nu a întreținut relații sexuale de trei luni.

Speraiată, tânăra a ieșit din casă și a fugit la sora ei.

La scurt timp, Martin a mers la secția de poliție din Ammanford și le-a spus ofițerilor: “Am probleme”. Le-a povestit ce s-a întâmplat, dar s-a apărat spunând că i-a fost greu să înțeleagă ce înseamnă “No” și “Stop”. A admis că a agresat-o, dar apoi s-a răzgândit. Acum, pledează nevinovat la acuzația de viol.

Procesul continuă.

 

Citește și:

Patru bărbați din România, condamnați în total la 23 de ani de închisoare pentru că au violat o studentă din Irlanda de Nord

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password