Curs online de antreprenoriat pentru românii din diaspora. 36 dintre absolvenți vor primi granturi a câte 35.000 de euro

Comunitate Financiar

Românii din disapora care își doresc să pornească o afacere în România se pot înscrie la un curs online gratuit de antreprenoriat, fie că vor să se întoarcă în țară sau vor să coordoneze afacerea de la distanță.

Pe parcursul a trei luni (martie – mai), cursanții vor învăța să realizeze un plan de afacere, cum să facă primii pași în relația cu furnizorii și rețelele de distribuție și cum pot trece peste dificultățile birocratice. Cursul este împărțit în 8 teme educaționale și se desfășoară exclusiv online.

Cele 8 teme ale cursului sunt: de la idee la start-up, primii pași, management operațional, marketing și promovare, managementul financiar, managementul echipei, strategia de lansare a afacerii, sustenabilitate & egalitate de șanse și vor fi abordate pe parcursul a 12 module.

Înscrierile sunt deschise la adresa https://www.ro-win.ro/curs-online-de-antreprenoriat/, fiind disponibile 300 de locuri pentru românii din Diaspora. Pentru a se putea înscrie la curs, cei interesați trebuie să facă dovada că îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale proiectului.

Cele 12 module vor fi transmise live prin platforma de curs, astfel încât participanții vor putea pune întrebări legate de specificul afacerii lor în timp real. Pentru cei care vor dori să parcurgă din nou informațiile sau se vor înscrie după runda de sesiuni live, vor fi disponibile și înregistrări ale fiecărei ședințe.

Toți absolvenții vor putea opta să-și înscrie planul de afaceri construit pe parcursul celor 3 luni în concursul de proiecte inițiat de Ro-Win ca parte a programului de finanțare europeană nerambursabilă Diaspora Start-up. 36 dintre absolvenții cursului vor primi granturi a câte 35.000 de euro, la care se vor adăuga servicii de mentorat și consiliere în valoare de peste 10.000 de euro. Mai multe detalii sunt disponibile la adresa https://www.ro-win.ro/curs-online-de-antreprenoriat/

Tot până la finalul lunii mai, românii interesaţi de antreprenoriat pot afla insight-uri valoroase de la antreprenori cu experienţă în cadrul celor 8 webinarii gratuite, ce vor aborda diferite teme: food, educaţie, tech, sport, cultură/artă/media, e-commerce, fashion, turism. Fiecare webinar va trata diferitele provocări legale, de infrastructură şi de aşteptări pe care le pot avea cei care pun bazele unei afaceri în România.

Începând cu ora 19:30 (ora României) acestea pot fi urmărite gratuit pe site-ul Ro-Win de toţi românii interesaţi de antreprenoriat, fie că sunt din diaspora sau nu. Mai multe detalii sunt disponibile la adresa https://www.ro-win.ro/webinarii-succes-romania/

Până la finalul lunii mai, potențialii antreprenori vor putea participa la următoarele webinarii: e commerce – 30 aprilie, fashion – 14 mai, turism – 28 mai.

Ro-Win – Succes în România este un proiect de finanțare nerambursabilă și suport de peste 45.000 de euro, parte a programului Diaspora Start-Up, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

 

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password