David Cameron a anunțat că va demisiona din funcția de prim-ministru

Actualitate

David Cameron a anunţat că va demisiona din funcţia de prim-ministru al Marii Britanii după ce aproape 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, informează The Independent.

.David_Cameron_(cropped)

Într-un discurs susţinut în faţa reşedinţei oficiale a premierului Marii Britanii, David Cameron, însoţit de soţia sa, Samantha, a declarat că va renunţa la funcţia de prim-ministru înainte de începutul conferinţei Partidului Conservator din octombrie, astfel el va rămâne premier încă trei luni.

“Ţara are nevoie de alti lideri. Nu cred ca eu trebuie sa fiu capitanul care va duce tara spre aceasta directie. Avem nevoie de alti lideri, de un nou premier inainte de inceputul conferintei Partidului Conservator. Voi continua sa fiu premier in urmatoarele 3 luni. Negocierile cu UE vor incepe cu un nou prim-ministru”, a spus Cameron.

“Vointa britanicilor trebuie respectata. Nu pot exista dubii privind rezultatul. Vreau sa asigur oamenii de afaceri ca economia e puternica iar pe cetateni ca nu vor exista schimbari imediate. Trebuie sa ne pregatim pentru o negociere cu UE, sa implicam guvernul Scotiei si al celorlalte regiuni. Sunt mandru ca am fost premierul Marii Britanii in aceasta perioada”, a mai spus Cameron.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.

1 Comment

  1. il faut que tu demission vite , tres vite CAMERON et que ton pays prends la porte tres , tres vite

Comments are now closed for this post.