David Cameron: “Cei fara o slujbă timp de şase luni li se va putea cere să părăsească Marea Britanie”

Actualitate

Premierul David Cameron a prezentat acordul convenit la Bruxelles cu ceilalţi 27 de lideri europeni, acord care ar asigura Regatului Unit un statut privilegiat în spaţiul comunitar.

646x404 (1)

Foto: Mediafax

Premierul englez a asigurat că Marea Britanie nu va face parte niciodată dintr-un super-stat al Uniunii Europene.

Ne-am asigurat că migranţii din cadrul UE nu vor putea solicita ajutoare de şomaj, în timp ce îşi caută de lucru. Migranţilor din cadrul UE care nu şi-au găsit o slujbă timp de şase luni li se va putea cere să părăsească ţara şi tot la acest Consiliu European am căzut de acord că migranţii din cadrul UE pot fi împiedicaţi să trimită alocaţii pentru copii în ţările de origine, la nivelul din Marea Britanie. Toate acestea se vor aplica noilor cereri depuse şi apoi cererilor depuse înainte de acord, cu începere din 2020. Am mai stabilit un nou mecanism care le va permite ţărilor din afara zonei euro să-şi exprime îngrijorările şi că acest mecanism poate fi declanşat şi de către o singură ţară”, a declarat David Cameron.

Câteva dintre schimbările obţinute la Bruxelles se referă la cel mai intens subiect de discuţie din Marea Britanie, imigraţia. Conform înţelegerii, Londra va putea să limiteze accesul celorlalţi cetăţeni europeni la sistemul de ajutor social pentru angajaţi în primii patru ani de muncă. Mecanismul ar fi valabil pe o perioadă de şapte ani.

De asemenea, cuantumul alocaţiilor pentru copiii străinilor lăsaţi în ţara de origine va fi stabilit în funcţie de nivelul de trai din ţara respectivă şi nu plătit la standardele britanice, aşa cum se întâmplă acum. 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste Gazeta de Romania pe Facebook.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet