Dimitrie Muscă a făcut dintr-un CAP comunist falit o afacere de succes

Comunitate

Agricultură pe plus: Dimitrie Muscă a făcut dintr-un CAP comunist falit o afacere de succes.

dimitrie-musca-agrointel1

Foto: agrointel.ro

Căderea comunismului l-a prins pe tânărul  inginer Dimitrie Muscă președinte peste Cooperativa Agricolă de Producție (CAP) de la Curtici. Când a ajuns acolo, în 1987, găsise un dezastru: animalele mureau, oamenii care trebuiau să muncească erau flămânzi. Când a reușit să aducă CAP-ul pe plus a venit democrația, iar lumea a început să-și ceară pământurile înapoi. În toată țara, fiecare lua câte-un utilaj, câte-o vacă, sistemele de irigații deveneau fier vechi, iar clădirile fermelor erau distruse cărămidă cu cărămidă.

În mica localitate din județul Arad s-a întâmplat altceva, pentru că fostul președinte de CAP i-a convins că le va fi mai bine așa, că terenurile lor valorează mai mult împreună. Dimitrie Muscă văzuse că modelul funcționa la vecinii din fosta Iugoslavie; zice că acolo a înțeles pentru prima dată ce înseamnă un combinat adevărat. Era nevoie de un lanț bine pus la punct, în care producția bună obținută pe câmp reprezenta doar începutul. Sistemul presupunea ca de pe urma cerealelor să țină animale pentru lapte sau carne, să facă făină, să poată transporta produsele rezultate și să aibă magazine în care să le desfacă.

Povestea unui succes neașteptat

Combinatul de la Curtici s-a înființat în 1991, după ce 75 de oameni din zonă au hotărât să-și țină pământurile laolaltă, iar Dimitrie Muscă a devenit director al noii societăți. Erau 234 de hectare de teren agricol la vremea aia. Cultivă grâu, porumb, rapiță, floarea soarelui, plante furajere și caută întruna soluții pentru a scoate mai multe tone la hectar, prin soiuri mai rezistente, tratamente mai bune, mai multe utilaje. În localitatea Macea, combinatul ține o fermă de porci cu aproape 20.000 de capete și una de vite, cu peste 1.000 de animale, apoi un abator, o fabrică de lapte și brutărie. Desface apoi produsele în cele aproximativ 30 de magazine din județele Bihor, Timiș și Arad, iar grosul profitului – măsurat în milioane de euro – e reinvestit.

După ce lumea a văzut că treaba merge, societatea a ajuns la peste 3.500 de asociați, cu un total de 7.500 de hectare, la Curtici și la Olari. Muscă spune că a reușit să țină oamenii aproape și să le câștige încredere altora pentru că s-a ținut mereu de promisiuni: “Când le-am spus [proprietarilor – n.r.] ceva a fost lege, a trebuit să mă țin de cuvânt până la capătul lumii și înapoi. Din 1993 le-am dat câte 1.500 de kilograme de cereale pe hectar, jumătate grâu, jumătate porumb. La grâu au mai multe variante: să primească pâine, grâu, bani, le-am dat și făină.”

Cât despre salariați, zice că nu s-a zgârcit niciodată la salarii când a venit vorba să-i țină aproape pe cei buni, cu experiență: “Unul care a lucrat pe o combină luna trecută are 11.000-12.000 lei, salariu pe ștatul de plată. Dacă-i dau banii ăștia mă ascultă dumnezeiește, și noaptea la 12 dacă trebuie să facem o acțiune o facem. De dragul meu ar veni o singură dată, după aia o să zică că vrea să doarmă. Dar când e plătit și știe că eu am grijă de el să nu se uite peste gard la alții, atunci treaba stă altfel”.

Acum doi ani, Muscă a fost declarat “Fermierul anului”, într-un clasament realizat de revistele Capital și Agrointeligența.

Care e treaba cu agricultura

Treaba cu agricultura e complicată rău. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), România are o suprafață arabilă de 9,39 de milioane de hectare și 3,6 milioane de ferme, adică o treime din totalul exploatațiilor din Europa. În ceea ce privește formele de proprietate, agricultura de la noi se împarte între micile ferme rezultate din desființarea fermelor colective și de stat, imediat după 1990, și marile companii care au început să închege proprietăți imense în ultimii ani, stimulate de subvențiile europene acordate pentru acest domeniu.

Cel puțin 10% din suprafața agricolă a țării e gestionată de companii din străinătate. “Noi am cumpărat un tractor, am cumpărat o combină, după aceea am cumpărat un spațiu de depozitare. Când a venit vorba să cumpere pământul n-au mai avut bani românii. Ei [străinii – n.r.] au știut ce să facă și au venit cu bani și au cumpărat în prostie”, explică Muscă.

Suntem acum undeva la mijlocul drumului în această transformare a agriculturii: în urmă cu șase ani, fermele sub două hectare reprezentau 56% din terenului agricol, în timp ce restul de 31.000 de mari exploatații, cu o suprafață medie de 191 de hectare, lucrau 44% din total. În ultimii ani însă, numărul fermelor mici a continuat să scadă, cu aproximativ trei pe oră, după calculele Asociației Ecoruralis. Și aici vine întrebarea: ce se va întâmpla cu cei care populează încă zonele agricole în care terenurile sunt comasate, în condițiile în care utilizarea noilor tehnologii scade mult nevoia de forță de muncă necalificată? România are una din cele mai numeroase populații rurale din UE, peste 43% conform datelor din 2014.

Combinatul de la Curtici, acolo unde oamenii au rămas proprietari ai terenurilor recuperate după 1990, poate fi considerat o soluție de compromis între agricultura mare, tehnologizată, și supraviețuirea satelor românești. În zonele acoperite de combinat, investitorii străini care au împânzit zona nu s-au îngrămădit, pentru că și-au dat seama că n-au șanse să-i convingă pe oameni să vândă: “Nu pleacă nimeni din societate, sunt uniți. Aici nu se bagă nimeni peste ei, nici să cumpere, nici să facă nimic, pentru că la renta asta de 1.500 nu-și permit. Ei dau puțin, ca rentă. Și nu se bagă aici.” E totuși de părere că, la nivel național, pericolul există: “În condițiile unei crize, cum a fost de exemplu anul ăsta, 23 la sută minus la porumb, în mod sigur ei vor lua cerealele și le vor duce în țările lor: în Germania, în Italia, de unde vin, și în mod sigur vor scoate alți bani. Oricum vor scoate totul de aici.

Un om a reușit să răstoarne paradigma

Dimitrie Muscă spune că vin tot timpul oameni pe la el pentru a-i cere sfaturi și a încerca să construiască ceva similar. “Am fost deschiși, am primit pe oricine. Am un prieten care mă întreba: «Tu nu ai niciun secret?» I-am zis că în agricultura asta e loc pentru toată lumea, să producem oricât, să câștige toată lumea”, spune Muscă.

Îl întreb ce sfat ar da unui tânăr pe care-l bate gândul să-și facă o mică fermă și zice că primul lucru ar fi să pună mâna pe carte: “Dacă nu știe carte, atunci să se ducă pe lângă unul care știe. Să stea ca un ucenic, cum era pe vremuri, și să învețe meserie”.

El are 66 de ani, dar spune că și acum are destule de învățat, așa că se pune pe citit: “Dacă pierd contactul cu cartea și cu tot ce apare pe agricultură și mă bazez pe ce am învățat eu în facultate… Au apărut foarte multe noutăți, schimbările sunt galopante. Au apărut hibrizi și soiuri noi pe care nu le mai putem asemui cu ce am învățat eu în facultate. Trebuie ținut pasul cu cartea și cu ce apare în cercetare.” După Muscă, agricultura se face mai mult cu mintea decât cu sapa.

Sursa: viitorulromaniei.ro

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.