Doi români, arestați în Țara Galilor sub suspiciunea de sclavie modernă. Victimele trăiau din “monedele găsite printre scaunele mașinilor pe care le curățau”

Actualitate Comunitate Social

Patru persoane, printre care două de origine română, au fost arestate în Țara Galilor sub suspiciunea de sclavie modernă. Arestările au fost efectuate în urma unor razii care au avut loc joi dimineața, la șase locuințe și trei spălătorii auto din Newport și Bargoed.

Sursă foto: pixabay.com

În Newport, au fost vizate mai multe case situate pe străzile York Place, Alexander Road, Trinity Place și Lysaght Avenue.

“Traficanții plătesc costurile de călătorie ale victimelor pentru că acestea să le fie datoare de la bun început, le iau pașapoartele și să le forțează să plătească chirii excesiv de scumpe deși nu le oferă condiții pe măsura prețului cerut”, a explicat detectivul Becky Lewis, potrivit southwalesargus.co.uk.

“Se pot aștepta să câștige mai puțin de 3 lire sterline pe oră la spălătoriile auto și în alte locuri unde li se oferă loc de muncă”, a adăugat detectivul.

Situația a fost confirmată și de alte cinci persoane care au raportat astfel abuzuri la locul de muncă.

“Totul este extrem de organizat. Ceea ce ne-au spus cei cinci este că în România li se promite 35 de lire sterline pe zi. Când ajung aici, de multe ori promisiunea nu se materializează. Sunt forțați să lucreze săptămâni fără nicio pauză sau timp liber”, a declarat detectivul Amanda Venn, de la Gwent Police.

“Patru dintre cei cinci au împărțit un pat și au plătit 75 de lire sterline pe săptămână. Ei au supraviețuit doar din monedele pe care le găseau între scaunele mașinilor pe care le curățau. Își cumpărau o bucată de pâine și din asta trăiau”, a mai spus Amanda Venn.

În urma razilor, au fost arestați un bărbat și o femeie de origine română, un bărbat iranian și un bărbat irakian. Toți sunt suspectați de săvârșirea infracțiunilor de sclavie modernă și trafic de ființe umane.

De asemenea, trei români au primit ajutor de la Autoritatea pentru abuz la locul de muncă (GLAA) după ce au fost identificați ca posibile victime ale sclaviei moderne.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

1 Comment

  1. Yes true

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password