Donald Tusk: Visul renunțării la Brexit nu a murit

Actualitate

Donald Tusk a făcut marţi, la Strasbourg, o pledoarie pentru ”visul” ca Regatul Unit să renunţe la părăsirea Uniunii Europene şi le-a cerut politicienilor să nu cadă pradă tentaţiei de a abandona negocierile de dragul unui Brexit pripit, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Sursă foto: twitter.com/eucopresident

În cadrul unei dezbateri în plenul Parlamentului European consacrate summitului extraordinar al UE pentru Brexit, desfăşurat în 10 aprilie, Tusk a ţinut să-i răspundă liderului unei ţări membre care avertizase ”visătorii” să nu se gândească la faptul că ”Brexitul poate fi revocat”.

”În acest moment mai degrabă dificil din istoria noastră, avem nevoie de visători şi de vise. Nu putem să abandonăm în faţa fatalismului. Cel puţin eu nu voi renunţa la visul despre o Europă unită şi mai bună”, a spus fostul premier polonez.

Nu este clar la ce lider politic s-a referit Tusk, dar la summitul UE din 10 aprilie preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunţat pentru acordarea unei perioade de numai câteva săptămâni Regatului Unit pentru a decide dacă doreşte să iasă din blocul comunitar cu un acord negociat sau în mod dezordonat.

”Ştiu că, pe ambele maluri ale Canalului Mânecii, toată lumea, inclusiv eu, este epuizată de Brexit, ceea ce este complet de înţeles. Totuşi, aceasta nu este o scuză pentru a spune ‘Să terminăm pentru totdeauna cu asta’, doar pentru că am obosit”, a explicat Donald Tusk.

Săptămâna trecută, Uniunea Europeană a stabilit un nou termen pentru Brexit, după o dezbatere maraton de cinci ore. Marea Britanie va rămâne în UE până pe 31 octombrie, având opţiunea să părăsească blocul european chiar mai devreme dacă Theresa May poate obţine susţinerea Camerei Comunelor pentru acordul privind Brexit-ul.

 

Citește și:

Brexit-ul a fost amânat până pe 31 octombrie (VIDEO)

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password