Dr. Dan Fărcaş, diagnosticat cu Parkinson la 23 de ani: „Am crezut că lumea mea s-a sfârşit! Câte lacrimi şi câtă durere pe capul meu!“

Sănătate

Cardiologul Dan Fărcaş este unul dintre cei 72.000 de români diagnosticaţi cu maladia Parkinson, a doua boală neurologică ca incidenţă după Alzheimer. Medicul a găsit o cale de a-şi reface echilibrul emoţional pierdut în urma cruntului diagnostic, dar şi soluţii concrete de îmbunătăţire a calităţii vieţii în condiţiile acestei maladii.

646x404 (2)

Foto: adevarul.ro

Viaţa dr. Fărcaş împreună cu boala Parkinson a fost descrisă într-o carte care poartă titlul: „Virtuţi adormite“. Cardiologul din Târgu Mureş explică ce s-a petrecut în sufletul lui la vârsta de 23 de ani când a fost diagnosticat cu această maladie, dar şi cum a reuşit să depăşească acest moment ajungând să aibă o viaţă împlinită.

Redăm mai jos câteva fragmente din această carte:

„Povestea mea a început, în urmă cu peste 25 de ani, în luna octombrie, anul 1989, student fiind în anul IV la Medicină, cu un banal şchiopătat în urma unui meci de fotbal, în care am primit o lovitură în genunchiul drept. Tulburarea de mers s-a agravat progresiv. Am conştientizat că ceva nu e în regulă după câteva luni, când şchiopătam în continuare şi colegii mă întrebau tot mai des „ce se întîmplă????” Am început să vizitez din ce în ce mai des cabinetele medicale. Simptomele au evoluat spre un sindrom extrapiramidal, care nu a reacţionat la tratamentele uzuale, continuându-şi liniştit drumul, fără să se găsească o soluţie de ameliorare a stării mele. După câtva timp, mi s-a pus diagnosticul de boală Parkinson. Atunci am crezut că lumea mea s-a sfârşit!!! Câte lacrimi şi câtă durere pe capul meu!

Ulterior, am parcurs toate etapele de interacţiune şi relaţionare cu o boală cronică: de la şocul diagnosticului şi negarea acestuia, la faza de revoltă şi luptă, nerealizând că înot împotriva curentului şi că sabia mea e mai scurtă decât cea a bolii. M-au cuprins tristeţea, depresia şi deznădejdea. Am avut momente când am văzut lucrurile doar în negru şi m-am simţit handicapat. Am aşteptat aproape 20 ani ca medicamentele să facă totul, beneficiind, în schimb, din plin de efectele lor secundare.

În ultimii ani am învăţat cum să nu mă mai lupt ci cum să convieţuiesc cu domnul Parkinson, cum să trec peste dizabilitatea creată de boală, valorificând în schimb abilităţile mele care zăceau în hibernare într-un ungher al creierului meu. Am conştientizat că nu este cazul să mă dau bătut şi, mai ales, să nu mă simt marginalizat de semenii mei şi de societate.

A fost nevoie de aproape 25 de ani ca să învăţ un lucru simplu: cea mai mare biruinţă împotriva bolii este însăşi acceptarea ei. Mereu îmi spun: există un singur Dan, cu care eşti împreună 24 ore din 24. În prezent nu există altul, şi nici nu e nevoie să fie altul. Nu ştiu de cât timp aş avea nevoie să mă acomodez cu un alt Dan Fărcaş?! Am mai învăţat că poţi avea scuze, sau poţi avea rezultate. Nu le poţi avea pe amândouă!

Cititi mai mult pe adevarul.ro.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.