EASTLINES, de 9 ani ÎMPREUNĂ!

Comunitate

“EASTLINES – coletărie cu discount”, așa se recomandă în promovare o cunoscută fimă de curierat și transport colete Marea Britanie – România și retur ce zilele acestea împlinește 9 ani de activitate pe această piață, în slujba comunității românești aflate în Albion, dar și a persoanelor juridice cu interese în cele două țări de la cele două extremități ale Uniunii Europene.

foto main 1

Mi s-a explicat că această sintagmă dorește să includă în două cuvinte eforturile constante ale companiei de a propune clienților săi reduceri de preț la transport și servicii de la ușă la ușă. Orice client, persoană fizică sau juridică, poate beneficia gradual de prețuri reduse în funcție de volumul și greutatea expedierilor, astfel încât pe măsură ce trimiți mai multe colete, cu atât e mai ieftin pe kilogram, fără să trebuiască să ai un anumit contract în acest sens.

Cu prilejul acestei aniversări, am stat de vorbă, la sediul lor din Londra, cu reprezentanții EASTLINES.

Reporter: Iată că împliniți 9 ani de la înființare. Cum se vede activitatea dvs. de la înălțimea vârstei de 9 ani în curierat?

Raluca I. Șimon, Director Vânzări: Ca în fiecare an în februarie, Eastlines – serviciul de coletărie, unul din cei mai importanți operatori pe piața de curierat dedicată comunității românești din Marea Britanie, aniversează trecerea a încă unui an de când și-a început activitatea, în 2007.

Si ca în fiecare an la Eastlines, în această perioadă, avem prilejul și plăcerea să mulțumim, în primul rând, tuturor clienților care ne folosesc serviciile, tuturor celor care ne-au fost și ne sunt alături, unii folosindu-ne cu încredere chiar de 9 ani de zile. Suntem alături de românii din Anglia zi de zi și facem eforturi constante să rămânem un partener serios și de încredere pentru cât mai mulți ani și pentru cât mai mulți clienți.

În acest an am oferit o reducere masivă la toate serviciile noastre pe tot parcursul lunii februarie, pentru a le mulțumi. Folosiți codul de reducere FEB2016 când comandați și automat, prețul este mai mic cu 10%.

Și pentru că un moment aniversar precum cel de luna aceasta este și un moment de analiză și de planuri pentru viitor, avem plăcerea să constatăm că în 2015, anul ce tocmai l-am încheiat, am reușit să livrăm la ușă în România sau Marea Britanie aproape 100,000 de colete din cele mai variate, de la plicuri cu documente și coletărie standard, la mobilă și marfă paletizată. Avem astăzi mai bine de 60,000 de clienți înregistrați în ambele tări, persoane fizice, cât și firme sau diverși parteneri cărora le asigurăm suport logistic. Putem spune fără a greși că, în fiecare zi, câteva sute de clienți din două țări au încredere în noi și lansează comenzi telefonice sau on-line, o cifră ce ne dă încredere în ceea ce facem dar ne și obligă să fim foarte responsabili.

A fost într-adevăr încă un an plin pentru noi în care am și încercat să fim o prezență activă în mijlocul comunității românești de la Londra unde am fost bucuroși să ne implicăm ca sponsori sau parteneri în multe evenimente importante: serbarea anuală de Crăciun organizată de Ziarul Românesc alături de 350 de copii, serbarea de Crăciun a Institutului Cultural Român, evenimentul caritabil a anului alături de Grupul Diaspora Oficial și Donații-Dăruiește un pic de Fericire la concertul Proconsul și multe spectacole sau alte evenimente caritabile sau culturale. Dealtfel, lună de lună colaborăm cu fundații sau asociații în diferite acțiuni caritabile, încercând și noi, cu posibilitățile noastre, să ajutăm românii mai puțin hărăziți de soartă.

Nu putem decât să-i asigurăm pe cei interesați de serviciile noastre de transport că facem eforturi zi de zi să să fim în continuare un partener serios, să ne îmbunătățim calitatea, acoperirea și viteza serviciilor noastre de curierat și să ne prezentăm cât mai profesionist în fața clienților noștri, întotdeauna cu lucruri noi și interesante pe piață, în ajutorul lor.

foto mic 2

Reporter: Cum sărbătoriți această aniversare și ce s-a schimbat în ultimul an, acum, dupa aproape un deceniu de când sunteți pe piață?

Cristian C. Marin, Director Operațiuni: Am și organizat deja tradiționalul eveniment Eastines din februarie, acum pentru cei 9 ani împreună. Am avut o mică petrecere cu echipa de la Londra și câțiva invitați cu decernarea câte unui trofeu haios pentru fiecare, cu acest prilej. A fost o ocazie să ne simțim o echipă unită ce poate și vrea să facă performanță în domeniul nostru.

Pot să zic că anul ce a trecut a fost greu din punct de vedere al operațiunilor la Eastlines, dar ne-am descurcat, zic eu, destul de bine. Creșterea volumelor de colete pe ambele direcții a impus deschiderea în anul trecut, pe lângă cel din Watford, unui nou depozit, mai mare, în Harrow, în mijlocul unei largi comunități românești. Cu investițiile logistice de rigoare. Suntem azi cu nu mai puțin de 8 autoutilitare zi de zi prezenți în Londra și împrejurimi pentru colectări și livrări, fiecărui curier revenindu-i o anumită zonă. Sunt implicate 14 camioane săptămânal în transportul coletelor sau grupajelor noastre, cu practic încărcări în fiecare zi a săptămânii atât la Londra cât și în România. Acoperirea logistică de 100% atât a României cât și a Regatului Unit, făcută zi de zi cu mari eforturi de noi sau sub-contractori, ne permite totuși accesul la orice adresă, în zonele cele mai îndepărtate, din Delta Dunării până în Maramureș, din București până în vârf de munte dar și în Țara Galilor, Scoția sau Irlanda de Nord.

foto secundar

Ne lăudăm cu acest aspect, însă volumul mare de muncă a și impus creșterea personalului și îmbunătățirea fluxurilor, atât în Call Centre și Suport Clienți în Romania cât și în depozite, recepții sau pe teren. Trebuie să muncim foarte mult, uneori cu ture prelungite până la ore foarte târzii în noapte și avem satisfacția că reușim să ne prezentăm în fața celor ce au încredere în noi cu servicii de calitate. Nu spun că suntem perfecți, dar vrem măcar să fim cei mai buni în ceea ce facem. Continuăm să eficientizăm operațiunile, să automatizăm și să fim cât mai atenți la calitate în aceste condiții, fără să creștem prețurile, ci dimpotrivă, pregătind periodic surprize plăcute clienților noștri în acest sens.

Profit de acest prilej și cu această ocazie să mulțumesc tuturor celor ce fac posibile aceste lucruri zi de zi și noapte de noapte, echipelor noastre inimoase din Londra și din România cât și colaboratorilor ce ne susțin și ei, logistic, activitatea. Lucrurile acestea nu sunt posibile fără ei și faptul că suntem pe piață de 9 ani de zile, alături de clienții noștri, se datorează în primul rând lor.

foto mic 1

Nu pot decât să închei cu o urare simplă: La mulți ani Eastlines, putere de muncă în continuare și la mai mulți clienți mulțumiți!

 

Articol cu caracter publicitar

2 Comments

  1. Eu sant foarte multumita de voi ma numesc Stan Aurelian si eu am trimis mai bine de 3ani si nu am avut probleme

  2. Nu pot spune deloc ca am fost multumita nici de felul in care dupa cercetari insidioase am reusit sa aflu unde e pachetul trimis din Romania,dar mai ales de starea in care a ajuns(praf).Se intelege ca nu voi mai risca sa apelez la serviciile voastre

Comments are now closed for this post.