Eroul din Londra, felicitat la Ambasada României din Marea Britanie. De la întâlnire a lipsit ambasadorul Dan Mihalache

Comunitate

Românul Florin Morariu, care a devenit cunoscut ca urmare a faptelor sale curajoase din timpul atentatului terorist de la Londra, de sâmbăta trecută, a fost primit marți la sediul Ambasadei României din Marea Britanie unde a discutat cu adjunctul ambasadorului României în Marea Britanie, Cosmin Onisii, alături de șeful Secției Consulare a Ambasadei, Valentin Muntean, și de atașatul de Interne, chestor de poliție Ioan Dascălu, potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României la Londra transmis Agerpres.

Florin Morariu a răspuns unei invitații deschise lansate de Dan Mihalache. La întâlnirea de ieri însă, nu a participat și ambasadorul României.

Totuși, reprezentanții Ambasadei l-au felicitat pe cetățeanul român pentru conduita sa curajoasă din timpul atentatului, subliniind aprecierea autorităților statului român în legătură cu gesturile sale.

Discuția cu Florin Morariu a avut ca principal obiectiv explorarea modalităților concrete de a răspunde preocupărilor exprimate de acesta, cu precădere celor legate de asigurarea protecției sale fizice. Morariu a subliniat, în acest context, că, până în prezent, nu a primit niciun fel de amenințare directă sau voalată, și a formulat, de asemenea, un set de solicitări punctuale privind punerea la dispoziție a unei locuințe sociale și a unui nou loc de muncă în Londra.

Reprezentanții Ambasadei i-au spus lui Morariu că în privința siguranței personale, singura în măsură să îi asigure protecție pe teritoriul Marii Britanii este Poliția Metropolitană londoneză.

Ambasada României, prin atașatul de Interne, i-a facilitat, pe loc, în timpul întrevederii de la misiune, contactul direct cu aceasta. O echipă a Poliției Metropolitane s-a deplasat imediat la sediul misiunii, pentru o discuție cu Florin Morariu, care și-a dat acordul pentru depunerea unei declarații, în calitate de martor ocular al evenimentelor tragice din 3 iunie 2017, la unul din sediile Poliției Metropolitane, în condițiile prevăzute de lege (înregistrare audio-video, interpret autorizat de limba română). Poliția Metropolitană i-a asigurat transportul în siguranță de la misiune și apoi la locuința sa.

 

Citește și:

Românul-erou de la Londra ar putea fi decorat de președintele României

Român, lăudat de presa din Marea Britanie după atacurile de la Londra

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

 

 

Lost Password