Film “sfâșietor și greu de vizionat” pe BBC 2, inspirat din povestea unei românce răpită la Londra și forțată să se prostitueze

Actualitate Film

Povestea cutremurătoare a unei românce care a fost răpită la Londra și forțată să se prostitueze în bordeluri din Irlanda și Irlanda de Nord a devenit subiect de film. Tânăra care a mers în Anglia pentru studii, a fost silită să întrețină relații sexuale cu mii de bărbați, bătută, arestată, iar de multe ori toți cei care i-au auzit povestea nu au vrut să o ajute.”Doing Money” poate fi văzut pe BBC iPlayer pentru 2 luni.

Credit foto: BBC

Drama BBC atrage atenţia asupra traficului de persoane și exploatării sexuale în Marea Britanie. “Este murdar și ieftin să ai sclave sexuale – de abia le dai de mâncare, de abia le îmbraci, nu le scoți niciodată afară. Este și ușor, doar o chestiune de a învăța câteva trucuri. De exemplu, nu le lași să doarmă mai mult de două ore, le lovești, le spui că toată lumea le spionează. Le ameninți pe ele, pe cei dragi lor, te asiguri că sunt violate des și că se spală în mod regulat. Cu cât se obișnuiesc mai repede cu acest mod de viață, cu atât este mai bine pentru tine. Foarte repede, persoana devine mai puțin umană și mai multă o mașină”, explică jurnalistul Jason Johnson, care împreună cu Anna a scris cartea “Slave”.

Sursă foto: captură trailer Doing Money/YouTube

Anna, așa cum au numit-o jurnaliștii britanici, pentru a-i proteja identitatea, a mers la Londra intenționând să studieze acolo. Apoi, într-o zi de martie din 2011 a fost răpită în plină de pe stradă. Era la câțiva pași de intrarea în locuință când cineva a prins-o de gât, pe la spate, acoperindu-i gura și a târât-o pe bancheta din spate a unei mașini.

Aşa a început coşmarul. “A fost dusă în Irlanda și timp de 9 luni, ținută în bordeluri și violată de 3000 de ori”, povestește Jason Johnson, potrivit thesun.ie.

Clienţii ştiau că şi ea, şi alte fete erau acolo împotriva voinței lor, dar nu păreau să aibă o problemă cu acest lucru. “Știau că suntem forțate să stăm acolo. Știau, dar nu le păsa”, a spus Anna într-un interviu acordat BBC.

Sursă foto: captură trailer Doing Money/YouTube

După nouă luni a aflat că intenționau să o ducă în Orientul Mijlociu. Atunci a decis că trebuie să evadeze indiferent de consecințe.

La finalul unei anchete care a durat doi ani, cei care au răpit-o au fost arestați. Ancuța Schwarz și Ilie Ionuț au fost condamnați la doi ani de închisoare, dar au stat după gratii doar 8 luni. 

“Judecătorul a declarat că sunt responsabili pentru «leziuni și traumă», dar nu pentru «violență gravă». Întreb dacă 10.000 de lovituri în cap, zilele nesfârșite de viol, înfometare și amenințări nu constituie o violență serioasă?”, a spus Jason Johnson.

De asemenea, Anna a ajutat la adoptarea în 2015 a unei legi privind traficul şi exploatarea umană, prima lege împotriva sclaviei în Marea Britanie din ultimii 200 de ani. 

Sursă foto: captură trailer Doing Money/YouTube

Rolul principal în drama BBC este jucat de actriţa Anca Dumitra, în timp ce Allen Leech, cunoscut din serialul “Downton Abbey”, joacă rolul poliţistului care anchetează cazul.

Din distribuţie mai fac parte şi alţi actori români – Alec Secăreanu, Dragoş Bucur, Cosmina Stratan, Voica Oltean şi Alina Şerban.

 

Citește și:

Povestea unei românce care a fost răpită la Londra și forțată să se prostitueze: “Nimeni nu a ascultat”

Actrița Anca Dumitra va juca într-un film britanic de televiziune despre sclavia sexuală, inspirat din realitate

Numărul victimelor salvate în Irlanda de Nord de la exploatare sexuală a crescut

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password