Franța a fost de acord cu integrarea romilor și în țările de rezidență

Actualitate Comunitate Social

Comisia Europeană a anunțat că Franţa dar şi la alte state membre ale UE „au fost de acord cu crearea unei strategii europene privind integrarea romilor și în ţările în care rezidează, nu doar în ţările de origine”, a precizat, în cadrul unui briefing, Olivier Bailly, după ce ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că romii au „vocaţia” de a se întoarce în România şi Bulgaria. Ministrul de Interne a mai declarat că s-au încercat „programe de inserţie, cu locuinţe”, dar că aceste familii „vor să rămână împreună în tabere”, iar „uneori există mafii care deţin controlul asupra lor”, subliniind că, astfel, acestea „au tendința să se întoarcă în România şi Bulgaria”.

„Libera circulaţie a cetăţenilor europeni şi libertatea de a avea rezidenţa într-un alt stat UE sunt drepturi fundamentale ale cetăţenilor europeni, fie că sunt români, bulgari sau francezi”, a spus Bailly, adăugând că CE nu are posibilitatea de a judeca „dorinţa şi capacitatea de integrare a romilor”.

Întrebat de legătura care se face între aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, Olivier Bailly a precizat că există „o confuzie voluntară sau involuntară privind principiile europene de bază”.

„În interiorul libertăţii de mişcare, statele membre au dezvoltat în anii ’80 Schengen, un spaţiu cu reguli proprii privind controlul frontierelor externe, dar cu suprimarea controlului în interiorul acestui spaţiu. Repet, România şi Bulgaria nu fac parte din spaţiul Schengen în lipsa unei decizii unanime a statelor membre şi este responsabilitatea lor de a-şi da acordul pentru aderarea acestor ţări”, a subliniat Bailly, reamintind faptul că CE consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile tehniceromi