Ilie Năstase, suspendat de ITF până în 2021, în urma incidentelor din Fed Cup cu Marea Britanie

Actualitate Sport

Fostul mare jucător român Ilie Năstase a fost suspendat din orice calitate oficială până în anul 2021 de către Federația Internațională de Tenis (ITF), a anunțat vineri BBC.

Credit foto: Robbie Mendelson, via Wikimedia Commons

Ilie Năstase (71 de ani), căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, fusese deja suspendat provizoriu de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta și pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum și un arbitru și un ziarist, la meciul de la Mamaia (22 aprilie).

Năstase nu va fi acreditat la evenimentele ITF până în anul 2019. Turneele de Mare Șlem nu sunt incluse în această sancțiune, deoarece ele sunt în afara jurisdicției ITF.

Năstase a fost de asemenea amendat cu 10.000 de dolari.

ITF l-a găsit vinovat pe Năstase de încălcarea a cinci articole ale regulamentului Fed Cup.

Năstase și Federația Română de Tenis pot face apel la un tribunal independent în termen de 21 de zile.

Într-o conferință de presă susținută înaintea meciului de la Mamaia, Năstase a avut cuvinte ”sexiste” și ”rasiste” în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. ”Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!”, l-au auzit jurnaliștii spunând pe Năstase.

AGERPRES

Lost Password