Încă două persoane au fost arestate în legătură cu uciderea lui Sorin Şerbu

Comunitate

Poliţia britanică a anunţat că a arestat încă două persoane, în legătură cu uciderea lui Sorin Şerbu. Brăileanul a murit la spital, după ce a fost lovit cu bâte de baseball. Atacul a avut loc în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, în faţa unui club românesc din Ilford.

Sursă foto: debraila.ro

Cei doi bărbați, de 43, respectiv 27 de ani, au fost arestați luni, sub suspiciunea de crimă. Cel mai în vârstă a fost eliberat după 24 de ore, dar a rămas sub investigație, iar cel mai tânăr se află în continuare în arest, la o secție de poliție din estul Londrei, scrie ilfordrecorder.co.uk.

În 17 noiembrie, polițiștii britanici au arestat un bărbat de 27 de ani. Acesta a fost însă eliberat. Anchetatorii au anunțat că asupra lui nu vor mai avea loc alte investigații.

“Ştim că cei responsabili de această crimă au venit cu două maşini. Au atacat victima în momentul în care aceasta a coborât dintr-un autovehicul în care era pasager“, a spus Inspectorul şef Paul Considine, de la Comandamentul de Omucideri și Infrațiuni Majore.

“Au existat persoane care au asistat la acest atac. Am nevoie de acești oameni. Ei trebuie să vină și să-mi spună ce au văzut”, a continuat Paul Considine.

Cine are informații e rugat să sune la numărul de telefon 020 8345 3865 (Homicide and Major Crime Command) sau anonim, la numărul de telefon 0800 555 111(Crimestoppers), sau să trimită un mesaj prin Twitter @ MetCC.

 

Citește și:

Bărbat de 27 de ani, arestat în legătură cu uciderea lui Sorin Şerbu

Tabloidele britanice: Românul ucis în Ilford, liderul unei grupări mafiote

Atacatorii care au omorât cu sălbăticie un român în Ilford, de negăsit. “Lumea știe, dar nu zice nimic”

Român, omorât în bătaie în Ilford. L-au lovit cu bâtele de baseball și l-au abandonat într-o baltă de sânge

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password