Jurnaliștii britanici, cuceriți de parcul natural Văcărești

Actualitate

O zonă umedă care găzduiește un ecosistem complex, este primul parc natural urban din România și a fost prezentat pe larg în publicația britanică The Guardian.

3000

Foto: Helmut Ignat

Fără intervenția omului, fauna sălbatică a recucerit acest loc abandonat, transformându-l intr-o oază verde, situat în mijlocul unuia dintre cele mai dense orașe din Europa.

Lacului Vacărești este ultima rămășiță dintr-o zonă vastă de de mlaștini, maidane şi gropi de la marginea Bucureştiului. Mlaştinile au condamnat-o la o existenţă periferică, în Valea Plângerii fiind timp de sute de ani groapa de gunoi a capitalei. Tot în zonă erau și Crematoriului Uman „Cenuşa“, abatorul, iar în apropiere Cimitirul Bellu.

În Văcărești s-a format în ultimii ani un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaştini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi din plopi, perdelele de trestie și stuf ce mărginesc lacul, tóate acestea constituid habitatul în special al păsărilor de baltă care au ajuns să cuibărească și să se înmulțească aici, dar și a multor specii de reptile, insecte, broaște și chiar mamifere.

3000 (1)

Foto: Helmut Ignat

Este un excelent exemplu prezentat in publicația britanică The Guardian de cum poate natura să-și recâștige drepturile, fără niciun fel de ajutor din partea omului, chiar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane a țării. Ecosistemul este unul viabil, cu prezența tuturor elementelor lanțurilor trofice și ținând cont de trecutul zbuciumat al zonei, este extraordinar cum natura a putut să recucerească atât de rapid și cu o intensitate formidabilă o zonă intens încercată.

Citiți mai mult pe The Guardian.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.