Liderii UE participă astăzi la un summit concentrat pe Brexit și securitate

Actualitate

Un summit concentrat pe Brexit și pe securitate are loc astăzi, la Bruxelles. Reuniunea are loc la scurt timp după un atac terorist dejucat în principala gară din capitala Belgiei.

Sursă foto: www.stirilekanald.ro

Liderii vor evalua progresele făcute în contracararea atacurilor lansate în Europa de gruparea teroristă Stat Islamic. Până în prezent, ei au convenit să desfăşoare verificări sistematice în bazele de date ale persoanelor care ajung la graniţele externe ale UE, să îi urmărească în justiţie pe cei vinovaţi de recrutarea sau antrenarea jihadiştilor, să consolideze cooperarea în domeniul securităţii cu statele partenere din Orientul Mijlociu şi să îmbunătăţească schimbul de informaţii privind suspecţii de terorism, arată BBC, potrivit news.ro.

În ceea ce priveşte Brexit, premierul Theresa May ar urma să îşi dea acordul privind drepturile de rezidenţă pentru cetăţenii UE şi dreptul la muncă. Detaliile vor fi stabilite, însă, de delegaţiile care negociază Brexit şi care se vor reuni luni. UE vrea garanţii clare pentru cei aproximativ 3,2 milioane de cetăţeni UE care locuiesc în Marea Britanie şi pentru cei 1,2 milioane de britanici care locuiesc în restul statelor UE.

 

Citeşte şi:

BREXIT: Românii din Marea Britanie vor trebui să se înregistreze dacă vor să rămână

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

 

Lost Password