Lira a crescut la maximul ultimelor două săptămâni după datele din Marea Britanie

Financiar

Lira a urcat joi la maximul ultimelor două săptămâni, pe fondul unei creşteri neaşteptate a vânzărilor din retail din Marea Britanie după Brexit, scrie Bloomberg.

pound-685059_960_720

Lira a urcat în raport cu principalele valute după raportul oficiului naţional de statistică, care arata creşterea vânzărilor de retail în UK.

Lira sterlină a urcat cu 0,9%, la 1,3155 dolari. Faţă de euro, a crescut cu 0,7%, însă încă este aproape de cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, atins pe 16 august, relatează zf.ro.

“Există multă volatilitate în vânzări, însă, uitându-ne în piaţă, vedem că retailul este destul rezistent în faţa impactului Brexitului”, a spus Roberto Mialich, strateg senior la UniCredit în Milano.

Vânzările din retail din Marea Britanie au crescut în mod neaşteptat după votul britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, în condiţiile în care vremea caldă a impulsionat vânzările de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar o scădere a lirei a încurajat turiştii să cumpere ceasuri şi bijuterii, scrie Bloomberg.

Volumul de bunuri vândute în magazine a urcat cu 1,4%, după ce a scăzut cu 0,9% în iunie, potrivit cifrelor oficiului de statistică. Vânzările în afara combustibililor au crescut cu 1,5%.

Totuşi un impactul nevăzut al Brexitului il reprezintă valoarea banilor trimişi acasă de muncitorii străini care lucrează în Marea Britanie.

Banca Mondială estimează că muncitorii străini din Marea Britanie au trimis înapoi în ţările de origine aproximativ 24,9 miliarde de dolari anul trecut, ceea ce plasează Regatul Unit pe locul patru în lume în topul surselor de remiteri, scrie Financial Times citat de zf.ro.

Scăderea abruptă a lirei de la Brexit, cu 14,6% în raport cu dolarul şi 13,2% în raport cu euro, înseamnă că banii trimişi înapoi la familii de către muncitori reprezintă mai puţin pentru cei care îi primesc, comparativ cu valoarea de dinainte de Brexit.

La nivel global, sumele trimise peste hotare sunt de 3-4 ori mai mari decât ajutorul umanitar venit prin canale oficiale şi reprezintă „o parte extrem de importantă pentru persoanele din ţările sărace“, a spus Vijaya Ramachandran de la Centrul de Dezvoltare Globală din SUA.

„Chiar dacă migranţii din Marea Britanie vor lucra mai mult pentru a compensa o parte din pierderile suferite, va fi foarte dificil să compenseze devalorizarea lirei“, a adăugat Ramachandran. Problema se extinde mult peste graniţele Europei. Nigeria, India şi Pakistan sunt în topul ţărilor care primesc bani din Marea Britanie, excluzând ţările dezvoltate cu o forţă de muncă mobilă la nivel global.

În sudul Asiei, o regiune cu legături istorice puternice cu Marea Britanie, milioane de oameni depind de banii primiţi de peste hotare. India este a doua economie la nivel mondial în topul banilor primiţi de la muncitorii de peste hotare, în condiţiile în care numai din Marea Britanie vin 3,6 miliarde de dolari. Banii trimişi de indienii care lucrează în străinătate reprezintă aproximativ 3,4% din PIB-ul ţării. Singurele economii europene care intră în top 10 ţări ai căror muncitori trimit bani acasă din Marea Britanie sunt Polonia şi Ungaria. Totuşi, FT notează că remiterile din Marea Britanie sunt o importantă sursă de venit pentru ţările din „A8“ est-europene, care au intrat în Uniunea Europeană în 2004. Marea Britanie este pe locul doi în topul surselor de remiteri din ţările est-europene, după Germania.

„Cred că migraţia din estul Europei va scădea rapid în următorul an, iar unul dintre factori este cursul de schimb“, a spus Johnatan Portes, economist la Institutul Naţional de Economie şi Cercetare Socială din Marea Britanie. Sumele de bani trimise de muncitorii care lucrează peste hotare reprezintă între 3 şi 6% din PIB-ul Letoniei, Lituaniei şi Ungariei.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet