Londra nu va accepta ca UE să-i impună anumite reguli, a avertizat negociatorul britanic pentru Brexit

Actualitate

Guvernul britanic nu va accepta ca Uniunea Europeană să-i impună anumite reguli în materie de mediu, de dreptul muncii sau ajutoare de stat în relaţia sa viitoare cu continentul, a avertizat negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Imagine de Elionas2 de la Pixabay

”Este esenţial pentru noi să putem stabili legi care ni se potrivesc, să revendicăm dreptul pe care îl are orice altă ţară din afara UE. Aceasta nu este doar o simplă poziţie de negociere care s-ar putea schimba sub presiune. Acesta este chiar obiectivul întregului proiect”, a afirmat David Frost în cadrul unui discurs rostit la Universitatea Liberă din Bruxelles.

Discursul are loc într-un moment în care statele UE elaborează un mandat pentru propriul lor negociator Michel Barnier şi care stabileşte obiectivele şi liniile roşii în cadrul negocierilor. Europenii doresc ca Regatul Unit să se angajeze în relaţia viitoare să respecte aceleaşi reguli ca UE, chiar să se adapteze ”în timp” în mai multe domenii (mediu, concurenţă, fiscalitate, dreptul muncii …) pentru a evita neregulile în domeniul concurenţei, în schimbul unui acces privilegiat la piaţa europeană. Aceste garanţii par esenţiale pentru europeni, având în vedere proximitatea geografică şi economică a Regatului Unit, notează AFP.

Sursa: Agerpres

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password