MAE: 280.600 de români din Marea Britanie au depus cereri pentru noul tip de rezidență după Brexit

Actualitate Comunitate

Ministerul Afacerilor Externe informează că, din datele oficiale furnizate de autorităţile britanice cu privire la implementarea schemei de înregistrare (EU Settlement Status), rezultă că până la data de 9 octombrie, 280.600 de români au depus cereri pentru noul tip de rezidenţă după Brexit, se arată într-un comunicat MAE trimis Gazetei de România.

Credit foto: Gazeta de România

Conform informațiilor furnizate de autoritățile britanice, dintre cele 1.860.200 de solicitări depuse, 1.524.500 au fost deja finalizate, 61% fiind pentru settled status, iar 38% pentru pre-settled status. Dintre cererile depuse, 15% sunt din partea cetățenilor români.

“Cetățenii europeni aflați pe teritoriul Regatului Unit vor putea să continue să locuiască, să muncească sau să studieze și după data de 31 decembrie 2020 (în cazul ieșirii Regatului Unit din UE fără un acord), respectiv 30 iunie 2021 (în cazul unui Brexit cu acord), doar dacă vor solicita înregistrarea ca rezidenți în cadrul procedurii EUSS”, precizează MAE.

Potrivit procedurii, cetățenii europeni au posibilitatea să aplice, în funcție de perioada pe care au de când se află în Regatul Unit, pentru două variante de rezidență: settled status (dacă locuiesc deja de cel puțin 5 ani) sau pre-settled status (dacă locuiesc de mai puțin de 5 ani)

MAE încurajează toţi cetăţenii români care doresc să rămână în Marea Britanie şi după Brexit să se înregistreze cât mai curând posibil şi să apeleze la sprijinul Ambasadei României la Londra şi al Consulatelor Generale ale României de la Manchester şi Edinburgh pentru asistenţă suplimentară.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a Consulatului General de la Manchester și a Consulatului General al României la Edinburgh, derulează încă de la momentul lansării procedurii EU Settlement Status o amplă campanie de informare a cetățenilor români cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a se înregistra pentru noul tip de rezidență reglementat de autoritățile britanice pentru cetățenii europeni în context Brexit“, se mai menţionează în comunicat.

Pentru detalii privind procedura de înregistrare MAE recomandă accesarea paginii de web a Ministerului britanic de Interne (Home Office) la https://www.gov.uk/guidance/settled-status-for-eu-citizens-and-their-families-translations.ro

Pentru informații actualizate puteți să consultați: 

 

Citește și:

Aproape 2 milioane de cetățeni UE au depus cereri pentru a rămâne în Marea Britanie după Brexit

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password