Marş de amploare la Londra. Manifestanții au cerut un al doilea referendum privind Brexit-ul (VIDEO)

Actualitate

Protest anti-Brexit la Londra, la doi ani de la votul istoric. Manifestanţi pro-UE au ieşit pe străzile capitalei britanice pentru a cere un nou referendum cu privire la termenii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană. Organizatorii susțin ca la marșul de sâmbătă au participat peste 100.000 de persoane.

 

 

Traseul marşului a fost de la Pall Mall până la Piaţa Parlamentului, oamenii umplând străzile capitalei Marii Britanii cu steaguri şi bannere ale UE şi creând o mare de galben şi albastru, culorile simbol ale Uniunii.

Manifestaţia a fost considerată cea mai mare de la votul din 2016 prin care s-a decis la limită părăsirea UE, organizatorii spunând că au participat mai mult de 100.000 de persoane.

Liderul liberal-democrat, Vince Cable, a declarat că Brexit “nu este o afacere încheiată” şi ar putea fi inversată, iar co-liderul Partidului Verde, Caroline Lucas, a spus mulţimii că Brexit “va fi un dezastru pentru această ţară”, scrie Mediafax.

Marşul vine după un sondaj citat de The Independent, conform căruia aproximativ 48% au cerut un referendum asupra “înţelegerii finale”, faţă de 25% care nu a vrut un alt vot.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password