Miniştrii britanici au analizat scenariul amânării Brexit-ului cu două luni (presă)

Actualitate

Miniştrii din cabinetul britanic au discutat în spatele uşilor închise despre planurile de a amâna cu două luni ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a relatat The Telegraph, transmite dpa.

Sursă foto: pixabay.com

Potrivit publicaţiei citate, miniştrii britanici ar dori o amânare cu două luni a Brexitului dacă acordul de retragere convenit de premierul Theresa May şi UE este votat de parlament, scrie Agerpres.

În condiţiile în care ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar este prevăzută pentru 29 martie, ”perioada de graţie” ar însemna amânarea Brexitului până la data de 24 mai.

Deşi Theresa May a afirmat constant că Brexit-ul se va produce ”la timp”, ministrul pentru comerţ internaţional Liam Fox a sugerat recent că retragerea Regatului Unit din UE ar putea fi amânată pentru a acorda răgaz pentru finalizarea unui acord.

Fox, care în trecut s-a pronunţat împotriva amânării Brexitului, a recunoscut săptămâna trecută că o ”scurtă amânare” pentru elaborarea legislaţiei necesare pentru aplicarea acordului ar conveni majorităţii parlamentarilor.

Theresa May, care a primit sprijinul legislativului de la Londra pentru renegocierea mecanismului de ”backstop”, a promis să revină în Camera Comunelor în 13 februarie, când este prevăzut un al doilea vot asupra acordului de retragere.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password