Mituri despre îngrijirea dentară în care nu trebuie să mai crezi

Sănătate

Domeniul stomatologiei nu a fost ferit de apariţia a numeroase mituri adânc înrădăcinate în cultură şi repetate frecvent, care din păcate pot pune sănătatea orală în pericol, împiedicându-ne să avem parte de o îngrijire dentară corespunzătoare. 

zambet-perfect

Dr. Mihaela Dan, medic specialist ortodont, aduce în discuţie cele mai comune astfel de mituri stomatologice, în care a venit momentul să nu mai credem.

„Părinţii mei au parodontoza, voi moşteni şi eu această boală”

Conform medicului specialist, ideea că parodontoza este o afecţiune moştenită de la părinţi este una greşită. „Din punct de vedere statistic, parodontopatia marginală cronică, numită şi parodontoză, are doar în proporţie de 8% cauză genetică, iar la 80% dintre pacienţi cauza principală este igiena dentară incorectă sau înghesuirile dentare. Cu alte cuvinte, cei care folosesc o tehnică de periaj greşită, care uită de folosirea aţei dentare sau care nu îşi tratează înghesuirile dentare sunt mai predispuşi spre a dezvolta paradontoză, spre deosebire de cei ai căror părinţi s-au confruntat cu această afecţiune”, explică dr. Mihaela Dan.

În plus, cei care fac parte din procentul mic de pacienţi expuşi riscului genetic pot întârzia instalarea bolii şi chiar încetini evoluţia ei prin intermediul controalelor stomatologice periodice, cu o îngrijire adecvată şi, bineînţeles, beneficiind de progresele făcute în domeniu (laser, aparat cu ozon). Acelaşi efect îl au şi tratarea înghesuirilor dentare şi corectarea ocluziei (muşcăturii) cu ajutorul aparatelor dentare fixe sau mobile.

„Detartrajul îmi face gingiile şi dinţii mai sensibili”

Unele persoane evită detartrajul considerând că acesta produce sensibilitate dentară sau zgârie smalţul, însă în realitate acest lucru nu este adevărat, deoarece ansele de detartraj au doar efectul de dislocare a depozitelor de tartru cu ajutorul ultrasunetelor, fără a afecta smalţul dentar.

„Este, într-adevăr, posibil să apară sensibilitate în timpul detartrajului, însă aceasta se întâmplă doar când încercam să îndepărtăm tartrul de sub nivelul gingiei, extrem de dăunător. În plus, acest efect poate fi redus/îndepărtat prin aplicarea de spray anestezic. Sensibilitatea apărută după terminarea detartrajului poate avea drept cauză acumularea de tartru în perioade îndelungate de timp, fapt care produce retracţia gingivală, dezgolirea rădăcinii şi, consecutiv, parodontoza. Aşadar, evitarea detartrajului periodic este cauza sensibilităţii dentare şi nu procedura în sine”, spune specialistul ortodont.

„Nu mă mai spăl pe dinţi acolo unde îmi sângerează gingiile”

Multe persoane evită să folosească periuţa de dinţi în zonele în care gingia sângerează, neştiind că sângerarea este produsă de resturile alimentare şi de placa bacteriana din zona respectivă.

„Acest lucru creează un cerc vicios: nu curăţăm bine zona, pentru că sângerează, iar gingia la rândul ei sângerează şi mai mult pentru că nu curăţăm bine. Prin urmare, este recomandat să insistăm cu periajul şi folosirea aţei dentare tocmai acolo unde gingia sângerează. Dacă acest fenomen nu dispare în ciuda unei igiene corespunzătoare, este necesar un control stomatologic pentru depistarea şi înlăturarea altor cauze, printre care s-ar putea afla înghesuiri ale dinţilor, lucrări dentare incorecte care reţin resturi alimentare şi placa dentară, iritante pentru gingie”, explică medicul Mihaela Dan.

„Este mai important să mă spăl pe dinţi dimineaţa decât seara”

Deşi poate că ar fi mai comod să credem invers, cel mai important periaj este cel de seară, deoarece bacteriile se dezvoltă cel mai bine la căldură, întuneric şi umezeală. Dacă în plus faţă de aceste condiţii din gură, bacteriile se hrănesc toată noaptea cu resturile de mâncare rămase între dinţi, acestea se vor înmulţi excesiv, vor descompune mâncarea în acizi şi vor elibera toxine dăunătoare dinţilor şi gingiei. Astfel, riscul de carie, gingivită şi parodontoză creşte foarte mult.

„Scobitoarea este utilă pentru curăţarea dinţilor”

Deşi este o tehnică destul de comună pentru curăţarea dinţilor, folosirea scobitorilor este extrem de dăunătoare indiferent cu oricâtă blândeţe este aplicată, deoarece răneşte, zgârie şi desprinde gingia de pe dinte.

„Dacă scobitoarea este folosită frecvent, cu timpul vom observa că gingia se retrage, fără a mai putea creşte vreodată la loc. În zona respectivă se vor acumula şi mai multe resturi alimentare şi apare astfel un cerc vicios. În alte cazuri, scobitoarea nu face decât să împingă o parte din alimentele rămase între dinţi, mai adânc sub gingie. Mult mai utilă şi chiar indicată zilnic, înainte de culcare, este folosirea aţei dentare. Manevrată cu atenţie, nu va răni gingia şi va reduce riscul de carie şi parodontoză”, recomandă dr. Mihaela Dan, specialist ortodont.

Cu toate că internetul este o sursă utilă de sfaturi în unele cazuri, iar prietenii sau membrii familiei ne doresc binele, atunci când credem informaţii neverificate despre îngrijirea orală riscăm să facem mai mult rău decât bine. Este, aşadar, timpul să ne adresăm cu încredere medicului specialist, cel care are pregătirea necesară pentru a separa miturile de adevăr, astfel încât să evităm obiceiuri care ar putea acţiona în detrimentul sănătăţii noastre orale.

Sursa: csid.ro

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet