Muncitorul român care a distrus cinci case cu un excavator și-a recunoscut fapta

Actualitate Comunitate

Muncitorul român care a distrus cinci case cu un excavator în Hertfordshire și-a recunoscut în cele din urmă fapta, scrie BBC.

Sursă foto: E Herts Rural Police/Twitter

Daniel Neagu este acuzat de distrugerea proprietăţii după ce cinci locuinţe construite de compania McCarthy and Stone în localitatea Buntingford din comitatul Hertfordshire, în valoare de aproximativ 800.000 de lire fiecare, au fost deteriorate.

El a fost reţinut de agenţii sosiţi la faţa locului, în 11 august, anul trecut. Cetăţeanul român care locuieşte pe Athelstone Road din Harrow, în nord-vestul Londrei, nu a fost angajat direct de compania constructoare, ci lucra pentru o firmă subcontractoare, Fenton, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a McCarthy and Stone.

Inițial, bărbatul de 31 de ani a pledat nevinovat la acuzația care i se aduce. Românul a rămas în custodia poliției. El îşi va afla sentința în 11 februarie.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password