Nivelul limbii engleze al unei asistente medicale din România, considerat un pericol pentru viața pacienților

Comunitate

O asistentă medicală româncă este cercetată disciplinar în Marea Britanie pentru că vorbește engleză la nivelul unui copil de 9-11 ani, ceea ce poate pune în pericol viața pacienților.

Sursă foto: Facebook

Rodica Olteanu a întâmpinat probleme în momentul în care a răspuns la un apel de urgenţă, pe vremea cand lucra la o casă de bătrâni din Marea Britanie. Femeia în vârstă de 34 de ani nu a reuşit să înţeleagă cât de gravă era starea pacientului care necesită ajutor, ceea ce i-a pus acestuia viaţa în pericol. Astfel, a trebuit sa apeleze la colegii britanici.

Cu toate acestea, i s-a permis să lucreze și la University Hospital of North Midlands Trust, în Stoke, unde nivelul ei de limbă engleză a ridicat din nou semne de întrebare.

Românca nu s-a prezentat la audierile în care a fost acuzată că a pus în pericol viaţa pacienţilor săi şi nici nu a susţinut testul de limbă engleză, care i-a fost sugerat, pe motiv că “nu îşi poate lua liber de la serviciu”.

“Nu contest faptul că sunt de altă naţionalitate şi accept că nu cunosc limba engleză la un nivel avansat. Nu sunt de acord însă, cu faptul că nu sunt capabilă să port o conversaţie în engleză sau să înţeleg ce spune interlocutorul pentru că până la acest incident nu au existat plângeri în ceea ce priveşte munca mea”, a declarat asistenta prin intermediul unui comunicat, potrivit The Sun.

Comisia a decis să nu o suspende pe româncă, dar i-a impus să lucreze doar supravegheată până la trecerea unui test de limbă.

 

Citește și:

Un român a fost suspendat în Marea Britanie pentru că nu vorbea limba engleză

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password