Nordul Angliei rămâne în alertă din cauza inundaţiilor. O nouă furtună se apropie, cu ploi şi vânt puternic

Actualitate

Meteorologii au emis alerte de cod roşu şi portocaliu pentru următoarele 24 de ore. Cea mai dramatică situaţie rămâne în regiunile Yorkshire şi Lancashire unde cel puţin 1.000 de locuinţe au fost inundate în urma ploilor de peste weekend. Presa britanică estimează că pagubele provocate de furtunile din ultima lună ar putea depăşi 5 miliarde de lire sterline.

inundatii_anglia_03107100

Fotot: www.romaniatv.net

Situaţia cea mai dificilă se înregistrează în oraşul York, unde apele au acoperit cartiere întregi. Inundaţiile au afectat liniile telefonice din oraş astfel încât cei afectaţi de puhoaie nici măcar nu au mai putut chema echipele de intervenţie. De aceea, autorităţile locale au pus rapid la dispoziţia oamenilor alte numere de urgenţă. În York şi-a făcut apariţia şi premierul David Cameron, criticat pentru modul în care autorităţile s-au pregătit pentru astfel de situaţii.

Probleme sunt şi în Leeds unde 1000 de locuinţe au fost inundate, dar şi în zona Manchester unde cel puţin 1.100 de case au rămas fără curent electric. În faţa violenţei cu care natura a lovit Arhipelagul britanic, autorităţile de la Londra spun că Regatul trebuie să-şi regândească cu totul sistemul de apărare în faţa fenomenelor meteo extreme. Până atunci, însă, autorităţile britanice trebuie să se pregătească pentru alte două zile de prognoze negative. Agenţia de Mediu din Marea Britanie a emis nouă avertismente de inundaţii masive pentru întreg nordul Angliei.

Pagube de peste 5 miliarde de lire sterline în urma inundațiilor din Anglia.

Cititi mai mult: www.digi24.ro