Offprint London: Publicații de artă românești, expuse la muzeul Tate Modern

Actualitate Carte Eveniment

În acest weekend, la Londra, se deschide unul dintre cele mai mari târguri de publicații de artă din Marea Britanie. Offprint London se află la cea de-a treia ediție și va avea loc la muzeul de artă contemporană Tate Modern. România este prezentă pentru al doilea an consecutiv.

La stand-ul românesc organizat de P U N C H Bucureşti se vor găsi cele mai frumoase cărți de artă, printre care volume publicate de Asociația Culturală MONO & Fundația Culturală Jazz Banat, Galeria Posibilă, Archive Books, Salonul de Proiecte, alături de albume ale unor artiști precum Ciprian Mureșan și Ștefan Sava. De asemenea, va mai fi prezentat volumul Black Hyperbox, prima publicație editată de P U N C H, lansat la sfârșitul lunii martie, informează ICR Londra.

Evenimentul, o celebrare a artei tipografice și design-ului de carte din întreaga lume, reunește peste 120 de editori de cărți de artă, fotografie, design, poezie, filosofie și chiar muzică experimentală din peste 25 de țări. Intrarea este liberă. Înscrieri se fac aici.

Ediția de anul trecut a Offprint London a atras peste 11.000 de vizitatori în cele 3 zile de desfășurare și a mai inclus un program de performance-uri, talk-uri și sesiuni de autografe.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password