Parlamentar britanic, implicat într-un scandal sexual cu o escortă masculină din România

Actualitate

Parlamentar britanic – susţinător al drepturilor la muncă al românilor în Marea Britanie – implicat într-un scandal sexual cu o escortă masculină din România.

6934643439_693538284d_b

Parlamentarul laburist Keith Vaz a anunţat că se retrage temporar de la conducerea Comisiei de Afaceri Interne din Camera Comunelor, în urma unui scandal sexual în care este implicată şi o escortă masculină din România, informează site-ul cotidianului The Guardian citat de mediafax.ro.

Keith Vaz a luat această decizie după ce un amplu material publicat de tabloidul Sunday Mirror îl arăta pe acesta în timp ce negocia pentru serviciile unor escorte masculine. Politicianul s-a întalnit în urmă cu 8 zile cu doi bărbaţi est-europeni care practică prostituţia, cu care a plănuit o petrecere cu escorte masculine şi droguri, la care urma să participe şi un român.

Parlamentarul a criticat tabloidul Sunday Mirror pentru aceste dezvăluiri, însă nu a făcut comentarii cu privire la acuzaţiile care i se aduc.

Dezvăluirile sunt în mod particular incomode pentru Keith Vaz, având în vedere că se află la conducerea unei comisii care anchetează fenomenul prostituţiei şi care are drept scop principal să decidă dacă cei care plătesc pentru sex ar trebui să răspundă în faţa legii.

Un raport interimar al comisiei, din iulie 2016, preciza că argumentele pentru interzicerea cumpărării de favoruri sexuale nu sunt îndeajuns de convingătoare şi recomanda decriminalizarea acţiunilor de oferire a serviciilor sexuale de către persoanele angajate în industria sexului.

Parlamentarul britanic laburist Keith Vaz este un susţinător al dreptului la muncă pentru cetăţenii români în Marea Britanie. El le-a transmis românilor că sunt în continuare bineveniţi în Marea Britanie, chiar dacă Regatul va părăsi Uniunea Europeană. Keith Vaz s-a alăturat campaniei „Why don`t you come over?” şi i-a aşteptat pe români la aeroport în prima zi în care piaţa muncii din Marea Britanie s-a deschis pentru ei.

Keith Vaz a declarat că românii aduc o contribuţie valoroasă Marii Britanii şi consideră campania „Romanians adopt Remainians” un mod „fabulos” de a arăta lumii că britanicii nu vor să-şi părăsească vecinii europeni, în ciuda rezultatului votului din 23 iunie. „Cred că această campanie este un mod fabulos de a arăta că în ciuda deciziei de a părăsi Uniunea Europeană, noi nu am votat să ne părăsim vecinii europeni. Este minunat să ştiu că, în calitate de ”remainian” voi fi în continuare primit cu braţele deschise în România”, a declarat Vaz pentru Gândul.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.