Parlamentarii britanici au refuzat din nou alegerile anticipate

Actualitate

Propunerea lui Boris Johnson pentru alegeri anticipate pe 15 octombrie a fost respinsă din nou de Camera Comunelor, scrie BBC.

Credit foto: OPCW from The Netherlands [CC BY 2.0 (https://creativecommons.org/licenses/by/2.0)]

În total, luni seara, au votat pentru 293 de deputați, cu mult sub pragul de două treimi necesar pentru a declanşa alegeri anticipate.

Moțiunea a fost respinsă prima dată în 4 septembrie. Atunci, în favoarea ei au votat 298 de membri ai Camerei Comunelor.

Înaintea votului, Boris Johnson a spua că nu va cere o nouă amânare a Brexit-ului, în pofida unei legi care a intrat în vigoare ieri după asentimentul reginei Elisabeta a II-a. Textul îl obligă pe premier să ceară să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Sesiunea de ieri a fost ultima înaintea suspendării Parlamentului pe o perioadă de cinci săptămâni, decisă de Johnson.

 

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password