Parlamentarii britanici votează astăzi dacă acceptă o ieșire din UE fără acord

Actualitate

Parlamentarii britanici votează miercuri dacă acceptă o retragere fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Dacă şi această variantă va fi respinsă, un al treilea vot va avea loc joi, când deputaţii vor decide dacă sprijină o amânare a Brexit-ului.

Sursă foto: pixabay.com

Camera Comunelor va începe dezbaterea în jurul orei 14.30, iar votul este prevăzut a se desfăşura după ora 19.00,  într-o zi cu intensă activitate parlamentară deoarece programul include, la ora 12.30 şi o prezentare a ministrului Economiei, Philip Hammond, cu privire la previziunile de creştere a economiei britanice, transmite transmite EFE, notează Agerpres.

Dacă deputaţii vor să evite un Brexit fără acord, atunci joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

Ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay, a declarat miercuri la BBC că o retragere fără acord va afecta economia, dar nematerializarea Brexit-ului poate fi “catastrofală pentru democraţia noastră”.

“Între aceste alegeri dezagreabile, cred că a nu avea Brexit este riscul cel mai mare”, a adăugat acesta.

Parlamentul britanic a respins marţi seara ultima versiune de acord privind Brexit-ul susţinută de guvernul de la Londra. Au fost 391 voturi “împotrivă” și 242 “pentru”.

În 15 ianuarie, acordul privind Brexit-ul negociat de Theresa May și UE a fost respins cu 432 de voturi “împotrivă” și 202 “pentru”.

 

Citește și:

Tusk: Votul negativ din Parlamentul britanic a crescut riscul unui Brexit fără acord

BREXIT. Parlamentul de la Londra a respins acordul revizuit cu UE (VIDEO)

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password