Pension Credit: Ce schimbări intră în vigoare din 15 mai (P)

Financiar

Guvernul britanic va introduce schimbări în ceea ce privește Pension Credit, începând cu data de 15 mai. Astfel, cuplurile în care unul dintre parteneri are vârsta necesară pentru a primi pensia de stat, dar celălalt nu a împlinit încă 65 de ani, nu vor mai putea să aplice pentru acest beneficiu.

Sursă foto: pixabay.com

În schimb, vor fi nevoiți să aplice pentru Universal Credit, ceea ce înseamnă că vor primi chiar și cu câteva sute de lire mai puțin lunar.

Potrivit inews.co.uk, peste 40.000 de persoane vor pierde în medie 5.500 de lire sterline pe an.

Până la data de 15 mai, cuplurile formate din persoane de vârste diferite pot să aplice pentru Pension Credit, dacă unul dintre ei are vârsta necesară pensionării. Împreună, ar trebui să primească în jur de 250 de lire sterline pe săptămână.

Din 15 mai, doar cuplurile formate din persoane care au ajuns la vârsta pensionării vor putea aplica pentru acest beneficiu. Celalate cupluri vor putea aplica pentru Universal Credit, care e 499 de lire sterline pe lună.

Decizia nu va afecta cuplurile formate din persoane de vârste diferite care deja beneficiază de Pension Credit sau vor beneficia înainte de 15 mai.

Pension Credit se acordă cu titlu de beneficiu atunci când veniturile pe care le aveți sunt insuficiente pentru a vă acoperi cheltuielile de zi cu zi. Acesta este format din: Guarantee Credit, dacă venitul săptămânal este mai mic de 163 de lire sterline (pentru o persoană singură) și 248.80 de lire sterline (pentru un cuplu) și Savings Credit, gândit pentru persoanele care au economii.

În timp ce pensia de stat se bazează pe contribuțiile aduse de-a lungul anilor, Pension Credit se bazează pe veniturile curente, pe care le aveți fie din pensia de bază, fie din ajutoare sau venituri din alte surse.

De asemenea, pentru a beneficia de Pension Credit trebuie să locuiți în Anglia, Scoția, Țara Galilor.

Daca doriți să aplicați pentru Pension Credit și întâmpinați probleme în completarea cererii, noi vă putem ajuta.

 

UJS GROUP oferă consultanță GRATUITĂ!Ne puteți trimite un mesaj pe pagina noastră de Facebook sau contactați-ne la numerele de telefon: 07470584035 sau 07404040853.

Lost Password