Povestea de succes a tânărului ieşean care predă la universitatea Cambridge

Comunitate

Raoul Gabriel Urmă este un tânăr ieşean care la doar 25 de ani predă studenţilor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie şi are propriile companii, una dintre ele cu 20 de angajaţi.

gethumb-details

Foto: ziaruldeiasi.ro

Povestea sa pare incredibilă, deşi pentru el este ceva normal să reuşească în carieră.

Este as în matematică şi informatică şi pe deasupra ştie şi cum să conducă o afacere. Ba chiar două, deoarece deţine companiile „Cambridge Coding Academy”, unde are în jur de 20 de angajaţi şi „Consulting Business”, unde are un partener de afaceri, iar jobul lui presupune susţinerea de conferinţe şi work-shopuri pentru companiile din întreaga lume, relatează ziaruldeiasi.ro.

Raoul a lucrat pentru Google, Oracle, Ebay, Goldman Sachs iar în prezent este lector la Universitatea Cambridge, unde şi-a terminat doctoratul în Informatică acum un an şi unde studenţilor săi le place să-i spune „Doctor Urma”.

raoul-urma-2

Foto: ziaruldeiasi.ro

„Eu m-am născut în Belgia, părinţii mei au plecat din România după 90, după Revoluţie ca să mă nască acolo. În familie am vorbit franceza, în Belgia am făcut liceul, apoi am intrat la Facultate la Imperial College în Anglia unde am studiat Ingineria informaţiei. Acum predau Computer Science studenţilor mei”, spune tânărul într-o engleză cu un accent britanic perfect.

Studenţilor le predă despre programare, baze de date, analize de date, inteligenţa artificială etc. La Cambridge sunt şi mulţi studenţi din România, aceştia fiind chiar printre cei mai muncitori. Spune că iubeşte să predea studenţilor care de multe ori au aceeaşi vârstă cu a lui.

Şi-a început afacerea cu 0 lire

O altă realizare este un volum pe care l-a scos în U.K., o carte foarte bine vândută numită Java 8 in action, publicat la editura Manning din Anglia. O carte de 400 de pagini, care este doar începutul unei serii în acest domeniu.

Raoul intenţionează să mai scrie încă 3 volume, ca o continuare, în care să vorbească şi despre designul software dar şi softwar engineering.

„Am scris această carte în doi ani de zile, voi mai scrie trei, deci vor fi foarte obosit în următorii ani”, spune Raoul zâmbind.

Spune că a început afacerile de la 0 şi că şi-a construit afacerea cu ajutorul clienţilor.

„Este greu să începi propria afacere. Eu am început afacerea cu 0 lire, clienţii sunt cei care îţi dau validarea şi cu ei îţi construieşti afacerea. În românia vin destul de des, am fost şi la Cluj, unde am făcut consultanţă şi am susţinut un training, la Iaşi am avut un work-shop cu studenţi şi diferite companii, la fel şi la Bucureşti, unde am avut anul acesta o conferinţă tot pe tema Java 8. Când eşti pasionat de ceva, ai succes. Trebuie să faci ce-ţi place ţie, nu ce vor ceilalţi oameni. Când faci cu pasiune lucrurile se dezvoltă de la sine. Dacă nu eşti pasionat, nu ai succes. Şi cred că, din păcate, nu mulţi oameni ajung să facă ce-şi doresc”, explică profesorul de la Cambridge, scrie ziaruldeiasi.ro.

O dată la două sau trei săptămâni, pleacă în câte o ţară, de multe ori până la capătul pământului. A mers acum câteva luni la Budapesta, în Texas, Bulgaria, Amsterdam, Suedia etc. Faptul că reuşeşte să călătorească atât de mult, îl mulţumeşte.

Oriunde ar fi pe glob, când vorbeşte despre domeniul său, se simte cel mai bine. Pentru el şi noţiunea de „acasă” s-a globalizat.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.

Lost Password

nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher nike tn pas cher outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan outlet hogan sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher sac longchamp pas cher outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey outlet peuterey woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet woolrich outlet