Povestea tânărului din Satu Mare care şi-a dezvoltat la Londra propriul business: „Veneam de la muncă şi lucram în continuare ca să fiu cel mai bun”

Comunitate

Bogdan Tincu (26 de ani), din Satu Mare, absolvent al Facultăţii de Jurnalism, dar foarte pasionat de IT, a decis acum patru ani, după o scurtă carieră în presă, că are nevoie să înveţe şi să muncească mai mult decât îi putea oferi un job în România.

646x404

Foto: adevarul.ro

Fost student de elită la Cluj, cu un început de viaţă care părea să fie promiţător, Bogdan a ales să plece la Londra şi păşească pe un drum profesional total diferit faţă de cel pe care abia păşise  în ţară. Calea nu a fost deloc una uşoară, tânărul alegând să studieze, mai mult pe cont propriu, şi să lucreze, atât pentru o companie şi, apoi, ca freelancer, în domeniul IT. Bogdan spune, însă, că satisfacţia muncii, dar şi cea financiară sunt foarte mari, chiar dacă a începe totul de la zero în Anglia implică şi multe greutăţi, relatează adevarul.ro.

„Am studiat jurnalismul în România, la Cluj. Am fost un student bun, cu multe burse şi deplasări în străinătate, plătite de facultate prin diferite programe europene. Am terminat excelent facultatea. Am revenit, apoi, în Satu Mare, acasă, unde m-am angajat în presă. A fost fără succes, pentru că nu puteam să mă adaptez la un anume program de lucru şi nu mă împăcam cu gândul să, în fiecare zi, trebuie să merg la un serviciu unde mă întâlnesc cu un şef care, pe lângă că e fie morocănos, fie miştocar, îmi şi zice ce şi cum să scriu. Dacă ăsta e rolul şefului, eu nici nu o să fiu vreodataă şef, nici nu o să accept unul vreodată”, povesteşte Bogdan pentru adevarul.ro despre prima lui experienţă în muncă.

„La început, gândul meu a fost să plec în Anglia şi să lucrez orice, doar să fac bani. Mai întâi, am lucrat la o brutărie, unde nu mi-a plăcut, dar aveam nevoie de banii pe care îi câştigam acolo. Asta până într-o zi, când am văzut un anunţ într-un ziar românesc din Londra, în care se preciza că se căutau oameni care să lucreze pentru o companie pe partea de suport tehnic”, povesteşte tânărul.

A trimis imediat CV-ul şi, surpriză: în două ore a fost sunat de firma respectivă, oferindu-i-se jobul. „Am inceput chiar din ziua aceea să lucrez la întreţinerea unei platforme online. În primele trei luni, am lucrat mai mult pe mărunţiş, pentru că, deşi ştiam domeniul, studiind mult acasă, mai aveam încă lucruri noi de învăţat. În afară de faptul că aveam şansa să mă familiarizez cu domeniul, îmi puteam face o reputaţie, aveam posibilitatea să cunosc această lume a IT-ului”. Bogdan mai povesteşte că, pentru a reuşi în noua lui meserie, îşi făcuse un program de studiu şi de muncă aproape foarte strict chiar şi după ce ieşea de la serviciu.

„Veneam acasă de la muncă şi lucram în continuare ca să devin mai bun, să fiu cel mai bun dintre ei. Am stat câteva luni la acea firmă, care s-a închis. Am rămas în Londra şi m-am angajat la o companie care producea decoruri, unde primise postul de designer. Într-o zi, mi-am spus că nu mai vreau să lucrez pentru nimeni, oricâtă nevoie aş avea de bani, aşa că, după aproape un an la acest job, am demisionat. Asta chiar dacă avusesem ocazia să realizez decoruri pentru locuinţele unor persoane celebre, precum jucători de la Arsenal, Chelsea Londra şi cântăreţi renumiţi de aici”, mai spune Bogdan.

Visul lui rămăsese, însă, să muncească în domeniul IT, care îl atrăgea cel mai mult. După noua demisie, a pornit din nou totul de zero, de data asta cu o altă experienţă, mai bogată, în muncă. Şi-a făcut un site de prezentare, a încercat, la început, să realizeze divere aplicaţii pentru telefoanele mobile, însă fără prea mult succes. Deşi avea tot mai puţini bani, nu s-a dat bătut. Primele lui proiecte în domeniul programării au fost minore, dar, din recomandare în recomandare, afacerea lui Bogdan a crescut de la o lună la alta.

„Se câştigă decent din IT, asta depinde şi de tine la ce nivel ai ajuns şi cum ţi-ai făcut treaba. Există şi luni slabe, când trebuie să mă mulţumesc cu câteva sute de lire, dar sunt şi perioade foarte bune, când ajung la câteva mii de lire sterline din contractele pe care le am. Acest lucru, pentru început, este bun. Am prieteni, cu mai multă experienţă în domeniu, cu mai multe conexiuni, care câştiga şi câte 40.000 de de euro pe lună foarte simplu. Eu nu am ajuns chiar la nivelul acela, deocamdată”, mai spune tânărul, care susţine că în domeniul pe care l-a ales se poate evolua doar dacă investeşti permanent în afacerea ta, dar şi învăţând în fiecare zi tot ce apare nou.”

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.