Povestea unui campion de kickboxing adoptat de Marea Britanie: Danny Sergiu

Sport

Daniel Sergiu e născut pe 27 iunie 1986, la Timișoara. A fost orașul vieții sale până a decis să facă din Regatul Unit noua sa casă.

Danny Sergiu

Danny Sergiu

A terminat liceul Auto din Timișoara, însă marea sa pasiune este de fapt sportul! A început kickboxul pe când avea doar 15 ani, la invitația unui coleg de clasă. Acesta l-a îndemnat să ia parte, ca spectator, la unul din antrenamentele sale. De necrezut, dar a privit acest sport cu amuzament în primii 3-4 ani, practicându-l doar de “ochii lumii”, cum îmi spune Danny.

Avea perioade în care renunța la antrenamente pentru câteva luni bune, apoi revenea. A fost o dragoste cu năbădăi, cum s-ar spune. Cu toate astea, povestea succesului său abia începe, o dată cu venirea sa în U.K., unde a obținut mai multe calificări în domeniu. Aici a urmat Colegiul, a obținut o Diplomă Națională BTEC în sport, fitness și coaching. Danny este un personaj complex: este instructor de fitness level 2, are centura neagră 3 dani în kickboxing, este judecător și arbitru de ring pentru kickboxing, K1, muay thai și boxing!

Danny, spune-mi te rog, ce te-a îndemnat să te apuci de sport? De ce sporturile de contact?

Atunci când am încercat pentru prima dată kickboxul, renunțasem la o carieră în fotbal. Pe atunci, consideram că este o mai mare onoare și recunoaștere să câștigi o luptă în ring decât un meci de fotbal împreună cu echipa. La urma urmei, în ring sunt doar eu, nu e nimeni să mă ajute, nu am unde să mă ascund, adrenalina este la cote maxime! Pe când la fotbal, ei bine,

acolo sunt încă zece jucători pe care mă pot baza dacă obosesc sau vreau să lenevesc.

 

Cum decurge o zi din viața ta?

O zi din viața mea este neaparat o zi lungă. Lucrez full-time de luni până vineri într-o fabrică. Mă trezesc la cinci dimineața și termin munca la ora două după-masa. Apoi am trei-patru ore timp să ajung acasă, să mânânc și să mă apuc de antrenamente. În fiecare seară am fie un antrenament, fie ședință de muay thai sau kickboxing, care durează aproximativ

90 de minute. Joi de exemplu, nu am luxul de a ajunge acasă și merg direct la antrenamente. Asta însemnând trei antrenamente consecutive, două în care mă antrenez, iar unul în care sunt antrenor. Vineri după lucru, merg direct la o sală de fitness și forță unde am un program foarte strict! Este un antrenament doar de o oră, însă extrem de intens. După asta, am una sau două ședințe private ca antrenor. În weekend, sunt liber. Însă nu mă las pe tânjală nici atunci, ci mă prezint iar la sala de forță, cu același instructor sever unde practic diverse exerciții de anduranță musculară și forță, tipice sportului pe care îl practic, după care mă relaxez.Duminica, dis de dimineață, predau o ședință de sprinturi pe deal și condiționare fizică pentru

luptători. Aceasta variază ca durată, între 45 și 75 de minute, dar este foarte intensă și cu pauze limitate!

 

Povestește-mi despre dieta ta. În ce consistă aceasta?

De obicei, mânânc absolut orice! Cu două, trei săptămâni înainte de o luptă, încep însă să mânânc mai sănătos, iar în ultima săptămână evit pe cât posibil carbohidrații și alimentele care conțin zahăr în exces. Un exemplu de dietă pentru pregătirea

dinainte de luptă, ar fi: o portocală și o banană la micul dejun, un bol cu supă și cel mult o felie de pâine sau o chiflă mică la prânz, iar ca desert niște bucăți de pepene galben sau mango. La cină consum carne la alegere( pui, steak, burger sau pește) la grill sau la cuptor, acompaniată de multe legume verzi, cum ar fi broccoli, fasole verde, mazăre sau mangetout. Trei-patru

litri de apă pe zi sunt de asemenea în program!

 

Care sunt sacrificiile pe care le-ai făcut pentru o carieră de success în sport?

Sacrificiile depind de la sportiv la sportiv, însă eu consider că fac destul de multe. În primul rând, timpul petrecut cu familia este destul de limitat, atât din cauza muncii, cât și a sportului. De asemenea, dietele! Sunt foarte dificile înainte de lupte. Sunt din categoria “ușor de zis, greu de făcut”…Am renunțat complet la alcool, nu fumez, nu mai prea ies în cluburi,

și bineînțeles, intervin și oboseala zilnică și accidentările, care nu sunt puține. Până acum, am avut nenumărate

entorse și rupturi – degetele, mâna, glezna, coastele, dinții, nasul, timpanul perforat…nu e deloc plăcut,

în special atunci când mi-am rupt dinții, m-a costat o grămadă de bani să îi refac!

Daniel Sergiu Kickboxing

Ce titluri deții în momentul de față?

Momentan dețin opt tiluri în patru stiluri diferite. La box, sunt campion al Vestului Angliei (câștigat prin decizie la puncte în

Bath, 2013). La full contact kickboxing – campion al Sud-Vestului Angliei (câștigat la puncte în Bristol, 2010) și campion al Angliei (câștigat prin K.O. în Bradley Stoke, 2010).

La K-1: Campion Britanic (decizie la puncte în Evesham, Worcester, 2013), Campion European (câștigat prin T.K.O. în Exter, 2012) și Intercontinental – cel mai mare titlu pe care îl dețin la ora actuală – câștigat la puncte în Trowbridge, 2012).

La Muay Thai sunt Campion al Sud Vestului Angliei( câștigat prin TKO în Bournemouth, 2014) și Campion al Țării Galilor (câștigat prin K.O. în Barry Island, 2013)

 

La rândul tău, îi antrenezi și pe alții…

Da, am început să ajut cu antrenatul în Melksham, Wiltshire, unde locuiesc eu, la o sală mică de kickboxing unde obișnuiam să merg. După câteva luni m-am decis să înființez propriul meu club, deoarece aveam cunoștiințele și experiența necesară pentru a antrena. Faptul că îmi snopeam în bătaie ambii instructori când făceam sparring a fost un mare indiciu să mă desprind de acea sală. Așadar, în octombrie 2010 am început ptimul antrenament, sub numele COLLISION FIGHT ACADEMY.

Acest antrenament săptămânal avea loc în Westbury, într-un centru sportiv, unde închiriam o încăpere și plăteam cu ora. Am început cu patru studenți, după care am ajuns să am nouă-zece. În scurt timp m-am mutat într-o sală, tot în Westbury, unde am două cursuri pe săptămână, și mi-am încercat norocul și la o sală din Bath.

Pe lângă aceste antrenamente deschise publicului, mai fac și două antrenamente foarte intense, dedicate doar luptătorilor de performanță.

 

Ce i-ai sfatui pe cei care vor să se apuce de aceste sporturi?

Sunt multe sfaturi pe care le-aș putea oferi cu încredere, dar am să mă limitez doar la câteva vorbe: alegeți-vă un vis și faceți tot posibilul să se împlinească! Eu am dovadă visul de la care am pornit. După primul interclub susținut la Timișoara, am câștigat o diplomă și am fost atât de mândru, încât am pus-o în ramă! Iar apoi îi spuneam mamei mele: “uite, vezi diploma aceea…într-o zi, voi avea și medalii, cupe, trofee și chiar și o centură de campion!” Cred că mama, din politețe și dragoste părintească, s-a abținut să nu râdă și a spus: „Știu, dragul meu băiat…”. Și uite așa, au trecut anii, am continuat să primesc diplome, medalii și trofee, iar împreună cu ele au sosit nu una, ci opt centuri! Deci, urmați-vă visul! Este cu siguranță foarte greu, sunt multe sacrificii de făcut, dar trebuie multă motivație – se poate!

 

Cum ai fost primit în Anglia? Ai găsit admirația și respectful bine-meritate?

Locuiesc într-un orășel din sud-vest, numit Melksham, în Wiltshire County. Am fost bine primit de englezi, sunt cei mai mari fani ai mei! Românii prefer să susțină doar vedete bine-cunoscute precum Ghiță, Zmărăndescu, Atodiresei din păcate,   nu se chinuie să îi bage în seamă pe cei mici, doar pe cei care apar pe sticlă tot timpul. Mă întristează această atitudine, dar

asta e… românii sunt mereu invidioși unii pe alții. Mi se pare că alte popoare sunt mai unite. Observ asta peste tot

unde lupt, când întâlnesc un polonez care luptă în același show, fanii polonezi sunt nelipsiți din tribune, ridicând mândrii steagul țării lor! Deci răspunsul meu ar fi – NU, nu primesc admirația și respectul cuvenit. Sper să nu atrag dușmani, este doar un răspuns sincer.

 

Cine te-a susținut în parcusul tău?

Eu consider că toate persoanele implicate în viața mea de la începutul carierei și până acum, m-au ajutat! Unii mai mult, alții  mai puțin, însă m-au ajutat! Dintre antrenori, i-aș menționa pe Remus Ștefan și Cristel Oprescu, împreună cu toți colegii de sparring din acea perioadă. De asemenea, elevii de la sală care mă susțin la lupte, prietenii și colegii de muncă, colegii de

antrenamente, instructorii din U.K., sponsorii, oricât de mici… Trecând la familie, bunicii mei care nu mai sunt printre noi dar m-au susținut mereu, părinții mei de acasă, din România și nu în ultimul rând, fetița mea, îngerașul meu, Willow Rozalia.