Primul român care a studiat Medicina la Cambridge

Comunitate

Primul român care a studiat Medicina la Cambridge: Drumul pe care îl alegi în viață vine din intuiție.

1395871_10202392946008859_924490122_n-640x300

Foto: viitorulromaniei.ro

Mihai Bica are 22 de ani. El este primul român care a studiat Medicina la Universitatea Cambridge, iar acum profesează în spitalele din Marea Britanie. Despre alegerea medicinei spune că a fost o intuiție, nu o dorință din copilărie. Când era în clasa a X-a și-a pus prima dată problema de a studia Medicina la facultate. A dat admiterea la Cambridge în clasa a X-a și a intrat la Christ’s College. Acum își alege specializarea și spune că îl atrage foarte mult transplantul. Recent a asistat și la prima sa operație de transplant de inimă și a fost de-a dreptul fascinat de ce poate face medicina. Mihai mai spune că în cazul lui, încă empatizează foarte mult cu pacienții și că nici cei mai cinici medici nu își pierd vreodată empatia față de pacienți. Umanitatea trebuie să fie prima trăsătură a caracterului unui medic, după părerea lui.

Viitorul României: În ce an eşti acum? Ce specializare studiezi?

Mihai Bica: Sunt în anul V, ne rotim prin mai multe specialităţi, acum sunt pe transplant cardiac/pulmonar .

Care ţi se pare cea mai interesantă specializare?

Păi, partea asta de boli cardiovasculare, cardiologie, chirurgie cardiacă.

Și ce te-a atras în mod deosebit către transplant cardiac?

Mi-a plăcut fiziologia şi patologia cardiovasculară în anii preclinici, iar acum în anii clinici îmi place ce văd în spital, îmi plac investigaţiile, pentru că sunt destul de numeroase şi clare, îmi plac intervenţiile percutanate şi cât de mult s-a dezoltat domeniul şi, în fine, chirurgia cardiacă e foarte spectaculoasă în sine. Îmi place că pacienţii sunt de toate vârstele, iar de cele mai multe ori tratamentul schimbă total viaţă pacientului.

Ai participat la un transplant de inimă?

Da! Chiar acum câteva zile.

Cum ai reușit, ce experiențe ai acumulat ca doctor aflat în formare?

I-am rugat să mă pună pe o lista, iar în eventualitatea în care apărea un organ (inima/plămân) să mă cheme şi pe mine în operaţie dacă au loc. Şi aşa s-a şi întâmplat, m-au chemat seara pe la 10. E fascinant să vezi inima bătând şi o procedura de aşa anvergură… e foarte interesant, chit că ar fi trebuit să îmi fie foarte somn, entuziasmul mă ţinea mai treaz că oricând.

12065592_10207862125574930_4181103799410166928_n

Foto: viitorulromaniei.ro

Ce ai făcut în timpul operației, ți-au pus bisturiul în mână sau ceva?

De făcut, nu am făcut mare lucru pentru că sunt destule persoane implicate şi operaţia trebuie să se desfăşoare cât de repede posibil. Am mai ajutat cu lucruri mărunte, un retractor, o pensă, dar simplu faptul de a fi acolo, aproape peste bolnav cu cordul deschis a fost suficient, sincer, şi am înţeles că la operaţii ulterioare, şi când voi avea stagiu de chirurgie cardiacă, o să pot să fac şi lucruri mai importante, să suturez ceva, sub supervizarea lor. Aştept cu interes şi puţină teamă.

Cum îţi schimbă percepţia ta despre viaţă şi oameni lucrurile acestea? Am impresia că medicii au un unghi mai special asupra vieţii.

E greu de spus, cred că e o experienţă transformatoare pentru oricine. Personal, îţi schimbă în general percepţia asupra vieţii, să vezi bolnavi de vârstă ta care au boli autoimune, care au avut neşansa unei boli genetice şi alte lucruri de felul asta, care mai apoi necesită operaţii, trasnplant, apar complicaţii (atacuri cerebrale etc), iar într-un caz fericit supravieţuieşti cu o listă de medicamente. Lumea crede că un trasplant e o nouă şansă, şi într-un fel este, dar doctorii spun că un transplant înseamnă a înlocui o boală severă cu una mai puţin severă. Nu vei avea niciodată funcţia de altădată, rata de supravieţuire la cinci ani e de 60-75%, trebuie imunosupresive puternice toată viaţă, vizite interminabile la spital.

Toate astea mă fac să mă gândesc cât de mult contează şansa în viaţă, cât de norocos eşti să fii sănătos. Dincolo de asta, există şi o segregare a pacientului ca om şi a bolii. În momentul unei operaţii, spre exemplu, totul este acoperit, steril, aseptic şi vezi doar câmpul operator, ceea ce direcţionează atenţia şi concentrarea pe obiectivul din faţa ta. Pentru unii poate deveni o rutină, poate e mai bine aşa, să nu te mai laşi impresionat de fiecare pacient, dar sunt sigur că până şi cei mai cinici doctori au pacienţi care le rămân în gând.

La ce te aşteptai când ai ales meseria asta? Şi de ce ai ales-o? Ai vrut de mic să te faci doctor?

Nu, n-am vrut să mă fac doctor de mic, doar din clasa a X- a, a XI-a a început să mă bată gândul ăsta. La momentul respectiv nu ştiam foarte bine ce înseamnă şi, pe măsură ce învăţ mai mult şi mă implic mai mult, îmi dau seama din ce în ce mai bine de realităţile din meseria asta. La momentul respectiv îmi plăcea ştiinţa, îmi plăcea ideea de doctor, de a ajuta oamenii, de a-i ajuta în momentul lor cel mai rău, îmi plăceau şi serialele cu doctori, chit că nu reflectau realitatea. Când alegi cariera, eşti oricum un adolescent impresionabil, dar până la urmă cred că undeva e o intuiţie care iese la iveală şi se concretizează în ceea ce vrei să faci pentru tot restul vieţii. Îmi place să cred că am avut intuiţia asta şi cred că dincolo de greutăţile pe care le-am întâmpinat şi le mai întâmpin, este ceva care dă un scop vieţii mele.

Citiți mai mult pe viitorulromaniei.ro

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește Gazeta de România pe Facebook.