Proiectul de abrogare a recursului compensatoriu, adoptat de Camera Deputaților

Actualitate

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind abrogarea recursului compensatoriu, cu amendamentul prin care este stabilită perioada pentru care se aplică măsurile compensatorii persoanelor deținute în condiții improprii, transmite Mediafax.

Sursă foto: pixabay.com

Au fost 272 voturi “pentru” şi 5 abţineri. Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL şi a fost comasat cu cel al USR.

Potrivit amendamentului, vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a modificărilor la lege.

La începutul dezbaterilor, deputatul PNL, Florin Roman, a arătat că este cel mai nociv act normativ din ultimii 30 de ani. 

“Vorbim astăzi de abrogarea recursului compensatoriu, pentru că PNL a scris un proiect de lege și l-a depus în luna februarie. În februarie erau eliberați în baza recursului compensatoriu 12.000 de deținuți. Dacă am fi avut înțelepiciunea și ați fi ascultat rugămintea opoziției de la acel moment astăzi 10.000 de deținuți nu ar umbla liberi pe străzile României. Am ajuns astăzi la o situaţie înfiorătoare – 22.000 de deţinuţi au fost eliberaţi mai repede din puşcării, din care 7.000 au fost criminali, violatori, tâlhari. Dintre ei, 500 au ieşit din penitenciar şi au comis din nou crime, violuri, tâlhării, deținuți care au ajuns în pușcării pentru că au comis fapte extrem de grave. Dintre ei, 500 au ieșit și au comis de nou. Alți 2000, după ce au fost eliberați, s-au întors în penitenciare”, a spus Florin Roman în plenul Camerei.

Camera Deputaților este forul decizional, astfel că legea merge la promulgare.

Dacă vrei să rămâi la curent cu actualitatea din Marea Britanie și România, urmărește Gazeta de România pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password